Doi tineri români au fost arestaţi de carabinieri, alături de un minor a cărui identitate nu a fost făcută publică, pentru uciderea unui bărbat de 47 de ani, sub privirile îngrozite ale fiului său de 11 ani.
Doi români, arestaţi pentru uciderea unui italian. Fiul vicimei, un băiețel de 11 ani, a asistat la crimă

Doi tineri români au fost arestaţi de carabinieri, alături de un minor a cărui identitate nu a fost făcută publică, pentru uciderea unui bărbat de 47 de ani, sub privirile îngrozite ale fiului său de 11 ani. Evenimentele s-au petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o localitate din regiunea italiană Toscana, după ce italianul, care se plimba împreună cu mai multe rude, a intervenit, alături de un cumnat, pentru a opri un grup mai mare de tineri beţi care aruncau cu sticle în vitrina unui magazin.

Giacomo Bongiorni, în vârstă de 47 de ani, se plimba, împreună cu fiul său de 11 ani, cu mama copilului (partenera sa), cu un cumnat şi cu alte rude, pe străduţele din Centrul Vechi al localităţii toscane Massa, aproape de Primăria oraşului. La un moment dat, aceştia s-au intersectat cu un grup de tineri beţi, între care şi doi români de 19 şi 23 de ani, care aruncau cu sticle în vitrina unui magazin, potrivit News.ro citând rainews.it.

Conform sursei citate, Bongiorni şi cumnatul său le-au cerut tinerilor, între care şi minori, să se oprească, ceea ce a stârnit furia acestora, care i-au luat la bătaie. Trântit la pământ, Bongiorni a fost lovit în continuare cu picioarele, deşi îşi pierduse cunoştinţa după ce, în cădere, s-a lovit puternic cu capul de asfalt. În urma loviturii, bărbatul a murit, sub privirile îngrozite ale fiului său în vârstă de 11 ani. Copilul în prezent se află la spital în stare de şoc. Toto la spital a fost dus şi cumnatul lui Bongiorni, care s-a ales cu mai multe fracturi.
În acest caz, au fost arestaţi pentru omor doi tineri români, cu vârste de 19 şi 23 de ani, dar şi un italian minor de 17 ani, a cărui situaţie este „în curs de cercetare de către Parchetul pentru minori din Genova”.

Procurorul din Massa, Piero Capizzoto, a declarat într-o conferință de presă că, la acest moment, nu există alte persoane majore implicate, în afara celor doi tineri români aflaţi în arest. Cei doi au fost interogaţi duminică de către magistratul de serviciu. În urma percheziţiilor au fost găsite articole de îmbrăcăminte care, probabil, au fost purtate în timpul crimei şi care pot fi identificate în imaginile camerelor de supraveghere, precizează aceeaşi sursă.
La începutul săptămânii viitoare vor avea loc audierile preliminare în faţa judecătorului de instrucţie de la Tribunalul din Massa şi a judecătorului de instrucţie de la Tribunalul pentru minori din Genova, care are competenţă teritorială.

Ancheta continuă în vederea reconstituirii complete a faptelor, proces care se va putea baza şi pe rezultatele autopsiei care va fi efectuată în zilele următoare. Cei doi tineri români au antecedente penale, „dar fără o importanţă semnificativă şi care nu au legătură directă cu acest eveniment”, mai relatează rainews.it, citândul- pe colonelul Alessandro Dominici, comandantul districtului Massa Carrara.

Sursă foto News.ro.