Consilierul local Mihai Apostolache propune modernizarea unui drum agricol de la marginea Ploieștiului, pentru o nouă legătură cu Centura de Vest a municipiului.
Varianta propusă de președintele România în Acțiune se referă la crearea unui nou drum care să fie o alternativă de legătură între municipiu și centura de Vest, cu ocolirea sensului giratoriu de la Strejnicu. Pentru acest tronson există două proiecte al CJ prahova și CNAIR, de construire a unui pasaj și lărgire a DJ 129, însă acestea implică lucrări de durată și mult mai scumpe.
Mihai Apostolache propune ca, până la implementarea lor, o alternativă mai ieftină să fie creată de municipalitate, prin modernizarea unui drum agricol din zona Parcului Municipal Vest.
„Am o propunere pentru realizarea unui drum de legătură între sensul giratoriu din zona ROMPETROL (DN1) și zona Parcului Municipal Ploiești. Vorbim despre sensul giratoriu de pe Centura de Vest, Se poate face legătura cu drumul din Parcul Municipal. Varianta scurtă ar fi spre terenul de fotbal, și ajungem la sensul giratoriu care ne duce la Parcul Municipal Vest (traseul galben - n.r.). Sau mai avem o variantă, mai lungă, de ocolire a Parcului Municipal Vest (traseul roșu - n.r.). O prefer pe prima: drum de un kilometru, cu două benzi și pistă de biciclete. Până facem sensuri giratorii suspendate, acesta este un proiect care poate fi realizat de municipiul Ploiești”, a explicat consilierul local.
Cea mai scurtă variantă ar putea fi gata în cel mult doi ani și ar însemna costuri de 1,2 - 1,5 milioane de euro, potrivit estimărilor de la acest moment.
„În prezent, acest sector este frecvent afectat de blocaje și timpi mari de așteptare, mai ales în orele de vârf și în perioadele cu trafic intens. Realizarea acestui drum ar aduce beneficii importante:
- reducerea timpilor de deplasare pentru locuitori și pentru traficul de tranzit;
- descongestionarea uneia dintre cele mai aglomerate zone de acces în municipiul Ploiești;
- creșterea siguranței și fluenței circulației;
- reducerea consumului de combustibil și a emisiilor poluante generate de staționarea în trafic;
- îmbunătățirea conectivității dintre zona de nord a orașului și principalele artere de circulație”, a explicat Mihai Apostolache.