Premierul desemnat Eugen Tomac urmează să discute astăzi cu președintele Nicușor Dan despre demersurile făcute în încercarea de a obține votul de învestitură pentru Guvernul său. În paralel cu negocierile pentru cele 233 de voturi necesare, Tomac continuă și discuțiile privind patru portofolii importante, unde încă nu a stabilit cine le poate prelua.
Eugen Tomac a avut și astăzi discuți cu parlamentari neafiliați, precum și cu o parte dintre parlamentarii Minorităților Naționale. El a afirmat, în Parlament, după discuția cu minoritățile că vrea să găsească împreună cu partidele politice un compromis pentru a debloca „situația extrem de complicată în care se află România”, după cum a afirmat.
Tomac respinge și varianta ca miniștrii din cabinetul său să fie apropiați de partide, spunând că e dispus să negocieze inclusiv cele patru portofolii, unde alegerea sa a dus la acuzații, inclusiv din partea prim-vicepreşedintelui PNL Ciprian Ciucu, că aceștia sunt apropiați de PSD.
Este vorba despre Vladimir Ionaș (propunerea pentru Dezvoltare), Nicolae Istudor (propunerea pentru Agricultură), Ionuț Mașala (propunerea pentru Transporturi) și Diana Morar (propunerea pentru Muncă).
„Am spus cât se poate de clar că îmi doresc ca acest Guvern să fie format din specialiști, oameni cu experiență, oameni care să poată gestiona ministerele pentru care i-am propus. Unde există neclarități, sunt dispus să vorbesc cu partidele și să facem modificări”, a declarat premierul desemnat.
Tot astăzi, pe lângă discuțiile din Parlament, Tomac va merge la Cotroceni, pentru a discuta cu Nicușor Dan, atât despre șansele de a obține majoritatea în Parlament, cât și despre numele ce vor forma posibilul cabinet Tomac, potrivit surselor HotNews.
Sunt patru ministere – Sănătate, Finanțe, Energie și Afaceri Interne – unde discuțiile sunt încă în curs și nu s-a stabilit clar un nume care să preia portofoliile.