EXAMENE 2026. Ministerul Educației a transmis, luni, inspectoratelor școlare, notele de la simularea Evaluării Naționale, acestea fiind în curs de a fi comunicate unităților de învățământ și, mai departe, elevilor care au susținut testările de la jumătatea lunii martie. Peste 30% dintre notele de la limba română și aproape 35% dintre cele la matematică sunt cuprinse între 1 și 4,99.
Aproximativ 145.000 de lucrări au fost evaluate la fiecare dintre cele două probe din cadrul simulării.
La limba și literatura română, 30.13% dintre acestea au primit note sub 5, dar cele mai multe rezultate au fost cuprinse în intervalul 7.00 - 7.99 (16,21%) și 8 - 8.99 (15,97%).
La matematică, rezultatele sunt și mai slabe: 34.54% dintre elevi nu au obținut nici măcar nota 5, iar cele mai multe note (16.94%) sunt între 5 și 5.99. Doar 12,21% dintre elevi au luat între 8 și 8.99, iar note peste 9 au fost obținute de 3.28% dintre candidații prezenți la această testare.
„Rezultatele probelor scrise ale simulării EN VIII se comunică individual, nu prin afișare.
Rezultatele au fost transmise către Inspectoratele Școlare Județene/al Municipiului București și sunt în curs de a fi transmise de la nivelul inspectoratelor școlare către fiecare unitate de învățământ atât sub forma cataloagelor cu notele finale, cât și sub forma borderourilor asociate fiecărei evaluări.
Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare”, au anunțat reprezentanții Ministerului Educației.
Lucrările scrise ale elevilor care au participat la simularea Evaluării Naționale se află în unitățile de învățământ în care aceștia au susținut probele, iar profesorii au acces la lucrările elevilor din clasele la care predau, precum și la borderourile de evaluare corespunzătoare, pentru a le discuta cu viitorii candidați la examen.
Rezultatele Evaluării Naționale contează în vederea admiterii la liceu. Pragul mediei 5 nu este însă unul oficial, întrucât admiterea la clasa a IX-a nu este condiționată de depășirea acestuia.