Partida FC Petrolul - FK Csikszereda, care va avea loc luni seară, pe stadionul „Ilie Oană”, începe având-o ca favorită gruparea ploieșteană.
FC Petrolul - FK Csikszereda, luni seară, la Ploiești. Ricardo Sousa: „Cel mai dificil meci de când am început campionatul”

Partida FC Petrolul - FK Csikszereda, care va avea loc luni seară, pe stadionul „Ilie Oană”, începe având-o ca favorită gruparea ploieșteană. De pe locul al patrulea în clasamentul la zi, „lupii” sunt obligați să confirme în confruntarea cu ultima clasată.

Etapa a X-a a Superligii aduce la Ploiești ultima clasată a momentului, FK Csikszereda, o echipă care a reușit să obțină un singur punct în actuala ediție de campionat. Drept urmare, gruparea ploieșteană intră pe teren, în premieră, ca favorită. „O situație cu care nu ne-am mai întâlnit până acum, pentru că mă uitam la emisiunile tv de dinaintea meciurilor precedente și, atunci când se dădeau pronosticuri, noi eram trecuți, în general, la egal sau înfrângere. În opinia mea, va fi cel mai dificil joc pe care îl vom avea de când am început campionatul. Dacă suntem văzuți drept favoriți, atunci trebuie să avem responsabilitatea să arătăm și pe teren acest lucru. Este și treaba noastră, a staffului tehnică, să-i facem pe băieți să înțeleagă că trebuie să lupte mai mult decât în alte meciuri pentru a câștiga cele trei puncte, foarte importante pentru noi. După acest meci urmează o pauză de trei săptămâni în campionat și cu toții ne dorim să mergem și să petrecem câteva zile libere alături de familii, într-un mod foarte bun. Iar asta înseamnă să câștigăm! Fac un apel și către fani să fie alături de noi și să vină într-un număr cât mai mare pe stadion. Ca de fiecare dată, echipa va lupta, își va arăta caracterul, dar pot fi și momente ale jocului în care lucrurile să nu meargă așa cum ne dorim. Iar atunci avem nevoie de sprijinul suporterilor ca să luptăm pentru victorie”, a transmis Ricardo Sousa înaintea partidei din 21 septembrie.

Poza articol Citește articolul: Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre  FC Petrolul Ploiești – FK Csíkszereda Miercurea Ciuc

Tehnicianul are de rezolvat, până la ora meciului, și câteva probleme de lot. Nlundulu este suspendat după cartonașul galben primit în partida cu FCSB, al patrulea asemenea avertisment. De asemenea, Jerdea este indisponibil, din cauza accidentării suferite la un antrenament dinaintea etapei trecute. Situația este mai gravă decât părea la început, iar jucătorul are nevoie de o intervenție chirurgicală la gleznă, ceea ce va însemna o absență de durată. „Pe Jerdea l-am pierdut pentru 2-3 luni, cred, și trebuie să luptăm și pentru el și să-i oferim victoria în acest meci. Va lipsi și Dan, dar în cazul lui sunt lucruri care se întâmplă în fotbal, să ai jucători care ajung la patru cartonașe galbene și sunt suspendați. A lipsit și Papp etapa trecută, iar echipa a avut o reacție foarte bună, așa încât am încredere în toți jucătorii din lot, pentru că aici este vorba, în primul rând, despre colectiv, despre forța grupului, și nu de un anume fotbalist”, a spus Ricardo Sousa.

Poza articol  Citește articolul: Program după pauza competițională. Petrolul joacă la Ovidiu pe 10 octombrie

Partida dintre FC Petrolul și FK Csikszereda va începe la ora 21.00. Biletele pot fi procurate inclusiv astăzi, de la casa stadionului, începând cu ora 12.00.