Ioana Stroe
16.07.2026
Meciul anului, Spania - Argentina, din finala Campionatului Mondial de Fotbal 2026, va putea fi văzut pe un ecran uriaș amplasat la Palatul Culturii.
Meciul anului, Spania - Argentina, din finala Campionatului Mondial de Fotbal 2026, va putea fi văzut pe un ecran uriaș amplasat pe treptele Palatului Culturii din Ploiești.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Prahova.
„Marea Finală a Campionatului Mondial de Fotbal se trăiește împreună!
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, vă invită duminică, 19 iulie 2026, începând cu ora 22:00, pe treptele Palatului Culturii din Ploiești, pentru a urmări împreună marea finală a Campionatului Mondial de Fotbal, transmisă pe un ecran LED de mari dimensiuni.
Veniți alături de familie și prieteni pentru a trăi împreună emoția, pasiunea și atmosfera celui mai important meci al fotbalului mondial.
Vă așteptăm să susținem fotbalul și să transformăm această seară într-o experiență de neuitat!” este invitația lansată de reprezentanții CJ Prahova.
Ilustrație arhivă
Ioana Stroe
16.07.2026