Doi schiori, tată și fiu, au fost surprinși de avalanșă, joi, în zona Papagal din Sinaia. Potrivit salvamontiștilor, alerta a fost dată de un angajat de la compania de transport pe cablu și, deși salvatorii au ajuns rapid la locul evenimentului, una dintre victime a fost extrasă cu greu din zăpadă.

Doi schiori, tată și fiu, au fost surprinși de avalanșă, joi, în zona Papagal din Sinaia. Potrivit salvamontiștilor, alerta a fost dată de un angajat de la compania de transport pe cablu și, deși salvatorii au ajuns rapid la locul evenimentului, una dintre victime a fost extrasă cu greu din zăpadă.

 

“În cursul dimineții doi schiori au fost surprinși de o #avalanșă în zona Papagal.

Ca urmare a apelului primit în Dispeceratul Salvamont Sinaia din partea unui angajat al companiei de transport pe cablu, o echipă formată din 8 salvatori și 5 voluntari au plecat imediat spre locul incidentului.

La locul incidentului au fost găsiți doi supraviețuitori, tată și fiu.

Tatăl a putut fi extras abia după mai bine de 30 minute, din cauza stratului gros de zăpadă. Acesta a suferit un traumatism la coloană vertebrală și un traumatism cranio-cerebral.

După doar 75 de minute de la primirea apelului, supraviețuitorii au fost coborâți la Cota 1400, de unde au fost preluați de un echipaj SMURD”, a anunțat Salvamont Sinaia.

Salvamontiștii le reamintesc iubitorilor sporturilor de iarnă că în zonă sunt amenajate și deschise pârtiile Lăptici 1, Lăptici 2, Lăptici 3, Valea Soarelui 1, Valea Soarelui 2, Valea Soarelui 3, Varianta, Călugărul 1, Călugărul 2, Călugărul 3, Valea Dorului 1, Valea Dorului 2 și Începători deservită de banda de la Cota 2000. Pârtiile sunt acoperite cu strat proaspăt de zăpadă, viscolită sub formă de rulouri, așa că schiorii trebuie să coboare cu atenție.

La acest moment sunt închise, din cauza gheții și a stratului insuficient de zăpadă, Pârtia Nouă, Drumul de Vară și Genune.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Sursa foto:  Salvamont Sinaia