Debutul lui Marius Șumudică pe banca echipei CFR Cluj a fost stricat și de un ex-petrolist
Gol de poveste pentru un fost petrolist. Antonio Manolache a deschis scorul în Corvinul-CFR 3-0

Debutul lui Marius Șumudică pe banca echipei CFR Cluj a fost stricat și de un ex-petrolist

La singurul șut pe spațiul porții adverse în prima repriză a disputei Corvinul Hunedoara-CFR Cluj s-a deschis scorul. Protagonist a fost apărătorul central al gazdelor, Antonio Manolache, care a prins un șut de poveste, din lateral strânga, în vinclul porții adverse. Finalmente, Corvinul a mai marcat alte două goluri, într-un clar 3-0, care i-a stricat debutul lui Marius Șumudică la revenirea pe banca celor de la CFR. Antonio Manolache evoluează la Corvinul din 2023. Acesta și-a făcut junioratul la Groningen, în Olanda. Până să ajungă la gruparea lui Florin Maxim a mai evoluat la Poli Timișoara, Petrolul, CSM Reșița și Gloria Bistrița. La gruparea din Hunedoara are 104 meciuri, 17 goluri și 5 pase decisive. În acest sezon a jucat în 4 din 5 meciuri. Este cotat de site-urile de specialitate la 550.000 de euro.