Primăria Sinaia a oprit de urgență funcționarea Gondolei Sinaia după ce măsurătorilor au indicat deplasarea unui pilon, pe traseul Cota 1000 - 1400.
Gondola Sinaia a fost oprită din cauza unui pilon care s-a deplasat. Primăria acuză lucările din apropiere, pentru construirea unui nou hotel

Primăria Sinaia a oprit de urgență funcționarea Gondolei Sinaia după ce măsurătorilor au indicat deplasarea unui pilon, pe traseul Cota 1000 - 1400.

Primele semnale de alarmă au apărut acum câteva zile, când s-a constatat deplasarea pilonului 2, aflat în apropierea șantierului amenajat pentru contruirea unui complex hotelier.

Poza articol  Citește articolul: SINAIA FOREVER. Restricțiile de circulație valabile pe durata festivalului, în stațiunea de pe Valea Prahovei

„Săptămâna trecută, rapoartele de măsurătoare ale reperelor fixate pe fundația și pe corpul pilonului 2, aferent instalației pe cablu de tip gondolă, tronson 1 (Cota 1000 - 1400), au indicat deplasări semnificative și progresive în direcția NNE.

Ulterior, Primăria Sinaia și Transport Urban Sinaia SRL au solicitat atât măsurători suplimentare de aliniament al cablului cât și suspendarea lucrărilor la obiectivul: «Construire Hotel****, Centru de Conferințe, Împrejmuire, Amenajări exterioare, Peisagistice, Alei pietonale/carosabile, Organizare șantier -  Cota 1000, Aleea Telegondolei nr. 2». Menționăm că șantierul aferent se află în imediata vecinătate a pilonului 2, mai sus menționat.

Măsurătorile ulterioare au confirmat scenariul inițial: deplasarea pilonului în afara parametrilor de siguranță.

Imediat funcționarea Gondolei Sinaia a fost sistată în totalitate până la remedierea problemei”, a anunțat Primăria Sinaia.

Primarul Vlad Oprea a explicat, într-o declarație transmisă astăzi, că „deplasarea pilonului 2 a fost cauzată de alunecări de teren, provocate de șantierul aflat la limita de proprietate”.

„Construcția respectivului hotel a implicat săpaturi  care au dus la instabilitatea terenului și alterarea poziției pilonului, implicit și a bateriilor de role și cablului. În urma măsurătorilor efectuate de firma autorizată s-a constatat că unghiul de frângere al cablului purtător-tractor al Gondolei GD8 Sinaia a ieșit din parametri de siguranță. Din păcate, din această cauză, Gondola Sinaia nu mai poate funcționa cu public.

Am dispus și aplicat următoarele măsuri  de urgență: 

- notificarea Inspectoratului de Stat în Construcții
- întrunirea Comitetului Local pentru Situații de Urgență 
- efectuarea unui control de către Disciplina în Construcții a Poliției Locale.
- notificarea Poliției Stațiunii Sinaia
- informarea Instituției Prefectului Județului Prahova
- somarea beneficiarului investiției privind oprirea de îndată a executării lucrărilor având în vedere pericolul de accident cu potențiale consecințe asupra pierderii de vieți, de bunuri sau asupra afectării mediului înconjurător.

În paralel, suntem în discuții cu firma producătoare, Doppelmayr, pentru găsirea celei mai bune soluții tehnice de remediere a poziției pilonului. Urmează o serie de studii geo, expertize, măsurători. Suntem orientați către soluții, iar prioritatea noastră absolută este remedierea completă în cel mai scurt timp și punerea în funcțiune a acestei instalații, care este absolut vitală pentru turismul montan din orașul nostru”, a declarat acesta.

Poza articol  Citește articolul: SINAIA FOREVER. Programul complet al ediției din 2026

„Cei care au produs această pagubă vor suporta consecințele legii”, a transmis Oprea.

Reprezentanții Gondolei Sinaia au anunțat că Telecabina Sinaia, din centrul orașului până la Cota 1400, asigură transportul pe munte în intervalul 09.00 - 17.00, zilnic, cu excepția zilelor de marți când programul începe la ora 12.00. De asemenea, Gondola Carp, de la 1400 la 2000, funcționează zilnic în intervalul 09.30 - 16.30, cu excepția zilelor de marți când programul începe de la ora 12.00.