Doi foști șefi de la Wolt și Profi s-au asociat pentru a lansat Hambar, un marketplace destinat producătorilor care nu ajung în marile rețele.
Hambar este proiectul gândit de Alin Şerban, fostul CEO al platformei de livrare Tazz, cumpărată iniţial de grupul eMAG şi apoi de finlandezii de la Wolt, s-a asociat cu Călin Costinaş, fostul deputy CEO al retailerului Profi. Potrivit ZF.ro, pe platformă sunt înscriși deja 200 de producători, cu 4.000 de articole, iar ținta celor doi este, deocamdată, să ajungă la 600 de producători şi procesatori şi la 10.000 de articole.
Modelul de funcţionare este bazat pe comision. Producătorii plătesc toţi acelaşi comision procentual din vânzări.
Fondatorii intenționează să dezvolte platforma și în zona B2B, astfel ca, de exemplu, un producător de zacuscă să îşi poată achiziţiona de aici legumele necesare.
De asemenea, aceștia s-au gândit și la o zonă de adopții. Clientul va putea, de exemplu, să „adopte” o oaie, contra cost, urmând să primească producția: laptele și brânza.
Hambar este un marketplace pentru micii producători care nu ajung pe rafturile marilor reţele fie pentru că nu au capacitatea suficient de mare cât să livreze către lanţurile de hipermarkeuri şi supermarketuri, fie pentru că nu au logistica necesară.