HG privind notificarea marilor consumatori de energie cu 24 de ore înainte, pe agenda ședinței de Guvern de joi

Hotărârea de Guvern prin care marile companii consumatoare ar putea fi notificate cu 24 de ore înainte cu privire la limitarea temporară a consumului se află pe agenda şedinţei de Guvern de joi.

Primul punct de pe ordinea de zi este proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Planului de Pregătire pentru Riscuri în domeniul energiei electrice. 

Potrivit News.ro, premierul Ilie Bolojan a anunţat marţi, după discuţii cu principalii furnizori de energie despre măsurile necesare pentru menţinerea echilibrului în sistem, că în zilele următoare va fi adoptată o hotărâre de guvern care pune în aplicare mecanismul prevăzut de lege pentru situaţiile în care reducerea voluntară a consumului nu este suficientă pentru acoperirea necesarului de energie în orele de vârf şi prin care marile companii consumatoare ar putea fi notificate cu 24 de ore înainte cu privire la limitarea temporară a consumului, în funcţie de specificul activităţii şi de posibilităţile Sistemului Energetic Naţional.

Premierul a precizat că acesta este un mecanism de rezervă care va fi aplicat doar dacă situaţia o va impune. Anunţul vine după trei şedinţe de lucru care au avut loc la Guvern, privind situaţia din energie şi aprovizionarea cu combustibil. 

"Am analizat soluţii pentru asigurarea lichidităţii în piaţă, prin plata sumelor restante din schema de compensare, precum şi colaborarea cu Transelectrica pentru identificarea unor măsuri de reducere voluntară a consumului în rândul marilor consumatori. Totodată, am convenit cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei să accelereze emiterea tuturor documentelor necesare pentru proiectele aflate într-un stadiu avansat, astfel încât noile capacităţi de producţie să poată fi puse în funcţiune cât mai rapid", a afirmat Ilie Bolojan.

El a mulţumit tuturor cetăţenilor şi companiilor care răspund apelului de a reduce consumul de energie în aceste zile, subliniind că fiecare măsură de economisire contribuie la diminuarea presiunii asupra sistemului energetic.

"În zilele următoare vom adopta o hotărâre de guvern care pune în aplicare mecanismul prevăzut de lege pentru situaţiile în care reducerea voluntară a consumului nu este suficientă pentru acoperirea necesarului de energie în orele de vârf. Marile companii consumatoare ar putea fi notificate cu 24 de ore înainte cu privire la limitarea temporară a consumului, în funcţie de specificul activităţii şi de posibilităţile Sistemului Energetic Naţional. Este un mecanism de rezervă, pe care îl pregătim pentru a fi folosit doar dacă situaţia o va impune", a transmis premierul interimar.