Premierul Ilie Bolojan a publicat un mesaj cu trimitere la datele Eurostat care, în opinia sa, confirmă eficiența măsurilor luate de Guvernul său.
Ilie Bolojan, mesaj cu câteva ore înainte de retragerea PSD din Guvern: „Datele Eurostat arată că direcția este una corectă”

Premierul Ilie Bolojan a publicat un mesaj cu trimitere la datele Eurostat care, în opinia sa, confirmă eficiența măsurilor luate de Executivul pe care-l conduce. Postarea a fost făcută cu câteva ore înainte ca miniștrii PSD să-și dea demisia din Guvern.

PSD a decis, în urma unei consultări interne, să-i retragă sprijinul politic lui Ilie Bolojan, iar miniștrii social-democrați ar urma să-și prezinte astăzi demisiile. Partidul a luat aceste decizii întrucât nu mai susține măsurile adoptate de Guvernul condus de liderul liberal.

Poza articol  Citește articolul: Liderii PSD au votat în unanimitate ca miniștrii social-democrați să demisioneze

În acest context, Ilie Bolojan a publicat, miercuri seară, un mesaj în care face trimitere la datele Eurostat ca o confirmare a eficienței măsurilor adoptate de Executivul pe care-l conduce.

„Deficitul total al României, calculat după metodologia europeană și care include toate cheltuielile și obligațiile statului, a scăzut de la 9,3% în 2024 la 7,9% în 2025, potrivit datelor publicate de Eurostat. Această scădere importantă a venit din măsurile luate în a doua parte a anului trecut pentru reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor, dar și din folosirea fondurilor europene și ajustarea investițiilor din PNRR.

România are în continuare cel mai mare deficit din Uniunea Europeană, dar a avut și cea mai mare corecție.

Reducerea deficitului nu este un scop în sine, ci un pas necesar pentru a pune finanțele țării pe baze sănătoase.

De mulți ani, România a cheltuit mai mult decât își permitea, iar datoria a crescut constant. Anul acesta, doar dobânzile pentru împrumuturile din trecut ajung la aproximativ 60 de miliarde de lei, echivalentul costului unei autostrăzi precum Autostrada Moldovei. Nu mai putea continua acest model.

Acum începem să schimbăm această direcție și să recâștigăm controlul asupra economiei.

Avem nevoie de această ajustare pentru ca economia să nu mai depindă de datorie scumpă, ci de investiții, muncă și competitivitate.

Fiecare punct procentual redus din deficit, adică aproximativ 20 de miliarde de lei, înseamnă mai puțini bani plătiți pe dobânzi și mai mulți bani pentru dezvoltare, infrastructură și servicii publice”, arată premierul.

Poza articol  Citește articolul: Ilie Bolojan, după consultările cu Nicușor Dan: „Îmi asum în continuare mandatul”

Acesta consideră că o corecție rapidă va duce mai repede la creștere economică, iar acest lucru se va vedea în nivelul de trai”, în timp ce România se va putea împrumuta mai ieftin.

„Este o perioadă dificilă, în care efortul este împărțit la nivelul întregii societăți. Mulțumesc tuturor pentru răbdare și sacrificiu. Datele Eurostat arată că direcția este una corectă. Economia se stabilizează fără a pune presiune pe viitorul generațiilor următoare.

Ar fi păcat să ne întoarcem de unde am plecat”, își încheie Bolojan mesajul publicat pe rețelele de socializare.