Pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia au fost solicitați, în această dimineață, în jurul orei 10:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Furnica din orașul Sinaia.
La locul intervenției au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului Sinaia.
Potrivit ISU Psrahova, la sosirea pompierilor incendiul se manifesta în bucătăria apartamentului, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați.
Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, iar în timpul intervenției au identificat și scos din locuință un bărbat în vârstă de 52 de ani. Acesta era conștient și acuza simptome compatibile cu o posibilă intoxicație cu fum.
Bărbatul a primit îngrijiri la fața locului, ulterior fiind transportat la CPU Sinaia pentru investigații și tratament de specialitate.
În urma verificărilor efectuate la fața locului, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric, în urma unei defecțiuni la hotă.