Deplasarea de la Cluj, pentru meciul cu CFR, a adus și prima înfrângere pentru Petrolul Ploiești, după o serie de patru meciuri în care gruparea ploieșteană nu ieșise de pe teren fără măcar un punct.
Gazdele au deschis scorul în minutul 62, prin Korenica, iar „lupii” au reușit să egaleze, datorită lui Papp ('71), la capătul unei acțiuni în care mingea a circulat pe traseul Jyry-Grozav-Pop.
După alte 11 minute, însă, clujenii au revenit în avantaj, golul lui Biliboc rămânând și ultimul al partidei.
Duminică viitoare, pe 1 martie, de la ora 15.45, gruparea ploieșteană întâlnește FK Csikszeredaâ, în penultima etapă din sezonul regular, într-un meci ce se anunță a fi extrem de important pentru ceea ce va însemna, mai departe, lupta din play-out.
Urmări după Petrolul - FC Argeș. Suspendare record pentru arbitrul Radu Petrescu
Sursa foto: Flaviu Buboi (sportpictures.eu) via fcpetrolul.ro