Grupul belgian Puratos, unul dintre cei mai mari producători de ingrediente pentru industria de patiserie și ciocolaterie, deschide a doua fabrică din Ilfov.
Investiție 15 milioane de euro într-o fabrică de produse pentru patiserie și ciocolaterie, la Tunari

Grupul belgian Puratos, unul dintre cei mai mari producători de ingrediente pentru industria de brutărie, patiserie și ciocolaterie, deschide a doua fabrică din Ilfov. Investiția se ridică la 15 milioane de euro. Noua unitate va fi inaugurată în câteva zile și va funcționa în paralel cu cea pe care compania o operează deja în aceeași localitate.

Puratos a investit aproximativ 25 de milioane de euro în România în primii 30 de ani de activitate. Pe lângă producția din Tunari, compania are operațiuni de vânzări, cercetare și dezvoltare (R&D), logistică și suport. Grupul operează și două centre de inovație, în București și Cluj, precum și două școli de meserii Bakery School România, notează Economedia.

Noua fabrică va fi inaugurată în această săptămână, la numai 50 km de Ploiești și la aproximativ 15 km de Capitală.

Compania are aproximativ 2.000 de clienți pe piața locală și furnizează ingrediente și soluții pentru segmentele de brutărie, patiserie și ciocolaterie.

Poza articol  Citește articolul: Sameday pregătește un nou serviciu. Clienții vor putea să închirieze box-uri, pentru a preda colete fără a apela la un curier

Portofoliul include umpluturi de fructe, creme, ciocolată belgiană, produse pe bază de fermentație naturală, soluții plant-based și tehnologii pe bază de enzime, inclusiv pentru reducerea conținutului de gluten sau zahăr din produsele finite.

Puratos Prod a avut un număr mediu de 148 de angajați în 2025, în scădere cu 6% față de 2024. 

Citiți mai multe pe Economedia.