Derbiul Grupei A din cadrul Diviziei A la baschet masculin a revenit ploieștenilor
Echipa secundă a CSM BBA Petrolul Ploieşti a câştigat cu 67-52 (13-18, 19-12, 11-14, 24-8) duelul cu CS Universitar Târgovişte. Meciul a pus față în față cele două formaţii neînvinse din Grupa A1 a Ligii 1 de Baschet Masculin – BCR. Băieţii antrenaţi de Mihai Comănescu s-au mobilizat cu precădere în ultimul act când s-au desprins decisiv. Lotul echipei ploieștene a fost următorul: R. Mihalache (20 puncte, 4×3), Oct. Ion (14, 1×3), D. Fometescu (13, 1×3), R. Movileanu (11 puncte, 10 recuperări), F. Diaconescu (5), S. Ciulin (2), M. Necula (2), R. Pătraru, R. Vlădeanu, S. Vasiliu Leiba, P. Tudor şi C. Ocheşel. CSM BBA Petrolul 2 Ploieşti a ajuns la 4 victorii în 4 partide în acest sezon şi se pregăteşte pentru deplasarea de duminică, 8 noiembrie, de la CS Fly OC Constanţa.