Meteorologii au emis, sâmbătă după-amiază, mai multe avertizări nowcasting cod portocaliu.
Codul portocaliu de ploi și vijelie a fost emis pentru comunele Măneciu, Izvoarele și Cerașu. Avertizarea este valabilă până la ora 18.00.
Potrivit ANM, se vor semnala averse torențiale care vor acumula 20...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni (1...2 cm). În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de 20...25 l/mp.
Conform ISU Prahova, populația din zonele vizate a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT.
A fost emis mesaj RO-ALERT și pentru Valea Doftanei, unde un cod portocaliu este valabil până la ora 19.30. Se vor înregistra local averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mpși frecvente descărcări electrice.
Sursă foto Telegrama