Liceul Tehnologic de Servicii „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Ploiești anunță, cu bucurie, finalizarea implementării proiectului „PNRAS – Liceul Tehnologic de Servicii «Sfântul Apostol Andrei» – Ploiești”
FOTO 📸 Liceul Tehnologic de Servicii „Sfântul Apostol Andrei” Ploiești a finalizat proiectul PNRAS dedicat reducerii abandonului școlar

Liceul Tehnologic de Servicii „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Ploiești anunță, cu bucurie, finalizarea implementării proiectului „PNRAS – Liceul Tehnologic de Servicii «Sfântul Apostol Andrei» – Ploiești”, derulat în perioada 19 noiembrie 2024 – 31 august 2026, în baza Contractului de finanțare nr. 9377/1/19.11.2024, din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS).

Obiectivul general al proiectului a fost creșterea performanțelor școlare și diminuarea riscului de părăsire timpurie a școlii prin implementarea unor măsuri integrate de sprijin pentru elevii aflați în situații de vulnerabilitate. În același timp, proiectul a urmărit consolidarea capacității instituționale a școlii de a identifica, monitoriza și sprijini elevii cu risc de abandon școlar.

Beneficiari direcți ai acestui proiect au fost 93 de elevi de gimnaziu aflați în risc de abandon școlar, precum și 15 cadre didactice, dar beneficiile sale s-au extins asupra întregii comunități școlare, părinților și comunității locale. 

Pe parcursul implementării au fost desfășurate numeroase activități menite să răspundă nevoilor educaționale și sociale ale elevilor. Printre acestea se numără:

       identificarea și monitorizarea elevilor aflați în risc de abandon școlar prin utilizarea mecanismului MATE, a chestionarului SASAT și a Observatorului Școlii;

       activități remediale și de sprijin pedagogic la disciplinele de bază, precum limba română, matematică, limba engleză, fizică, chimie și biologie;

       consiliere și activități dedicate creșterii motivației pentru învățare;

       organizarea de excursii, vizite de documentare și alte activități extracurriculare și extrașcolare;

       acordarea de subvenții și ajutoare sub forma unor rechizite, cărți auxiliare și pachete de igienă pentru elevii din grupul țintă;

       formarea continuă a cadrelor didactice în domeniul prevenirii abandonului școlar și utilizării unor metode moderne de predare;

       digitalizarea procesului educațional prin dotarea școlii cu echipamente IT moderne și amenajarea unor spații dedicate activităților educaționale.

Implementarea proiectului a contribuit la reducerea absenteismului și a riscului de abandon școlar, la îmbunătățirea rezultatelor școlare, dezvoltarea competențelor elevilor și creșterea motivației acestora pentru învățare. Totodată, proiectul a consolidat colaborarea dintre elevi, profesori, părinți și comunitate și a creat un mediu educațional mai incluziv, modern și adaptat nevoilor actuale ale procesului de învățământ.

Evenimentul de închidere a proiectului a fost organizat miercuri, 5 august, într-un cadru festiv în cancelaria recent renovată și dotată a Liceului Tehnologic de Servicii ”Sfântul Apostol Andrei” Ploiești.

Lucrările de renovare și dotare ale cancelariei au fost parte din proiectul PNRAS de reducere a abandonului școlar, iar marcarea închiderii acestui proiect în acest spațiu a fost ocazia perfectă pentru ca invitații să poată vedea unul dintre rezultatele proiectului. Totodată, directorul Liceului, prof. Laura Popa, le-a prezentat invitaților activitățile realizate în cadrul proiectului și rezultatele obținute.

 

Invitații la eveniment au fost profesorii școlii, personalul implicat în implementarea proiectului, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Prahova și ai Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova.

Rezultatele obținute demonstrează importanța investițiilor în educație și a intervențiilor integrate dedicate elevilor vulnerabili. Prin implementarea acestui proiect, Liceul Tehnologic de Servicii „Sfântul Apostol Andrei” își reafirmă angajamentul de a oferi fiecărui elev șansa de a-și valorifica potențialul și de a-și continua parcursul educațional într-un mediu sigur, incluziv și orientat spre performanță.

Conducerea Liceului Tehnologic de Servicii „Sfântul Apostol Andrei” Ploiești mulțumește tuturor partenerilor, cadrelor didactice, elevilor, părinților și membrilor echipei de proiect pentru implicarea și contribuția la succesul acestei inițiative, care reprezintă un pas important în combaterea abandonului școlar și în dezvoltarea unei educații de calitate.