Liga a IV-a propune în etapa a XII-a derbiul primelor două clasate pe sinteticul de la Câmpina
Liga a IV-a, Etapa a XII-a. Câmpina, destinația derbiului

Liga a IV-a propune în etapa a XII-a derbiul primelor două clasate pe sinteticul de la Câmpina

Primele două clasate își dau întâlnire la Câmpina, pe teren sintetic, pentru un joc de maximă atracție. De interes sunt, în continuare, și alte câteva dispute


Liga a IV-a, Etapa a XII-a
CSO Boldești - Viitorul Ceptura
”Boldeștina” poate continua drumul către podium chiar dacă oaspeții vin după un succes convingător cu AS Gherghița.
Pronostic: 1
CS Câmpina - CS Cornu
Derbiul etapei care poate răspunde la două întrebări importante. Se desprinde liderul sau ecartul se reduce în fruntea ierarhiei?
Pronostic:1  
Muscelul Câmpina - CS Mănești
Oaspeții au cules, runda trecută, a doua victorie din acest sezon. Socotelile amfitrionilor duc doar către o victorie.
Pronostic: 1 
AFC Brebu - CS Valea Călugărească
În continuare fără victorie, în acest sezon, oaspeții au o misiune dificilă pe un teren unde gazdele sunt greu de învins.
Pronostic: 1
ACS Gherghița - Avântul Măneciu
Inconstanța caracterizează, în acest sezon, echipa antrenată de Sorin Nițu. Nici mănecenii nu oferă suficiente garanții pentru un rezultat favorabil.
Pronostic: 1
CS Aricești - Petrosport Strejnic
Cele două puncte mari pierdute runda trecută nu au contat prea mult în clasament. Nedelenii sunt marii favoriți ai acestei dispute.
Tineretul Gura Vitioarei - Unirea Urlați
Grea misiune pentru Mihai Micu și compania în fața unei echipe cu un parcurs de invidiat în acest sezon.
Pronostic: x
Voința Vărbilău - CSO Comarnic
Două echipe aflate sub presiune caută calea reabilitării. Cine o va obține?
Pronostic: x