Hidro Prahova: Furnizarea apei potabile a fost oprită, miercuri dimineață, pentru o parte din municipiul Câmpina și, parțial, în comuna Poiana Câmpina.
Locuitorii din Câmpina și Poiana Câmpina au rămas fără apă. Hidro Prahova anunță o avarie la STA Voila

Furnizarea apei potabile a fost oprită, miercuri dimineață, pentru o parte din municipiul Câmpina și, parțial, în comuna Poiana Câmpina, anunță Hidro Prahova.

„HIDRO PRAHOVA S.A. informează abonații că, în urma unei avarii la conducta de pompare din cadrul Stației de Tratare Voila, în data de 16 septembrie, furnizarea apei potabile este întreruptă în intervalul 08.00 - 14.00, cu posibilitate de prelungire.

În municipiul Câmpina sunt afectați abonații de pe străzile Bobâlna, Lacul Peștelui, Fabricii, parțial Calea Doftanei, precum și  cei din cartierele Muscel, Câmpinița și Voila.

De asemenea, sunt afectați parțial abonații din comuna Poiana Câmpina”, au precizat reprezentanții operatorului.

Poza articol  Citește articolul: Peste 3.700 de imobile cadastrate gratuit în comuna Poiana Câmpina. Proprietarii au primit, luni, noile cărți funciare

Potrivit acestora, reluarea furnizării se va realiza treptat, după remedierea avariei, reîncărcarea rețelei și stabilizarea parametrilor sistemului de distribuție.