Elevii români au obținut trei medalii de argint, trei de bronz și o mențiune de onoare la cea de-a 26-a ediție a Olimpiadei Asiatice de Fizică din Coreea de Sud.  
Medalii de argint și bronz la Olimpiada Asiatică de Fizică din Coreea de Sud pentru elevii români

Elevii români au obținut trei medalii de argint, trei de bronz și o mențiune de onoare la cea de-a 26-a ediție a Olimpiadei Asiatice de Fizică din Coreea de Sud.  

“Felicitări Raul Covrig, Colegiul Național Dragoș Vodă Sighetu Marmației, Maramureș, Teodor Bichir, Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, medalie de argint, Alexandru Condrea, Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, medalie de argint, Vlad Bolohan, Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, medalie de bronz, Bogdan Ciocârlan, Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, medalie de bronz, Bogdan Rusea, de la Colegiul Național Emil Racoviță din Cluj-Napoca, medalie de bronz, și Albert Lupu, Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, mențiune de onoare”, a transmis Ministerului Educației pe pagina sa de Facebook.

Cea de-a 26-a ediție a Olimpiadei Asiatice de Fizică s-a desfășurat începând din 17 mai, la Busan, în Coreea de Sud, cu participarea a 209 concurenți din 27 țări (25 țări din regiunea geografică Asia-Pacific, împreună cu România și Canada, cu statut de invitate).

Echipa României a fost condusă de prof. dr. Delia Davidescu de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București și de conf. univ. dr. Sebastian Popescu de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. La nivelul Ministerului Educației și Cercetării, coordonarea olimpiadei a fost asigurată de Direcția Olimpiade, Concursuri, Parteneriate și Educație Extracurriculară, prin prof. Nagy Elisabeta Ana, inspector MEC.