Medicamentele Colebil și Panzcebil au fost oprite la comercializare, la nivel național, potrivit unui raport transmis de Biofarm miercuri, către BVB.
Biofarm a blocat temporar la vânzare produsele Colebil și Panzcebil

Medicamentele Colebil și Panzcebil au fost interzise la comercializare, la nivel național, potrivit unui raport transmis de Biofarm către Bursa de Valori București.

Raportul menționează că decizia se aplică pe întregul lanț de distribuție și a fost luată în urma unei solicitări din partea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, în scopul clarificării documentației pentru produsele menționate, însă nu oferă alte detalii în acest sens.

„BIOFARM S.A. informează investitorii că pentru produsele:

  • Colebil, drajeuri;
  • Panzcebil, drajeuri gastrorezistente

a fost emisă o decizie de blocare a vânzării pe întregul lanț de distribuție, până la nivelul farmaciilor, ca urmare a solicitării Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România,  în scopul clarificării documentației pentru produsele menționate.

Precizăm că produsele menționate anterior continuă să îndeplinească standardele de calitate și de siguranță pentru pacient.

Societatea va informa investitorii cu privire la orice evoluție relevantă referitoare la acest subiect”, se arată în raportul transmis de producător și publicat de BVB.

Poza articol  Citește articolul: Ministerul Sănătății activează planurile de măsuri pentru zilele caniculare