Unul dintre momentele speciale ale partidei dintre Petrolul și UTA l-a avut în prim plan pe Rareș Pop
Mehmet Topal nu îl menajează pe Rareș Pop. ”Am așteptări mai mari de la el”

Unul dintre momentele speciale ale partidei dintre Petrolul și UTA l-a avut în prim plan pe Rareș Pop 

Jucătorul lansat în fotbalul mare de UTA a fost, de această dată, adversarul foștilor colegi 

Rareș Pop a fost împrumutat de actualul său club, Rapid, la Petrolul unde mijlocașul rămâne până la finalul acestui sezon. La capătul disputei cu  UTA, 1-1, Mehmet Topal a vorbit și despre tânărul jucător arădean.

”Sincer să fiu, Rareș Pop nu a fost la nivelul la care ne așteptăm de la el, pentru că am multe așteptări de la el. Mai ales în ultimele două meciuri. Nu are rost să mă repet și să vorbesc despre caracterul și calitatea lui de fotbalist. A debutat bine cu mine, dar se mai întâmplă să ai scăderi de performanță. E un jucător tânăr, cu toate că el are mai multă experiență decât alți juniori, iar în următoarele două etape trebuie să arate fața lui reală. E un jucător care-mi place și sper să ne ajute. Rareș știe ce așteptări avem de la el și încearcă să facă tot ce poate. Singura misiune a noastră este să-i ridicăm nivelul de performanță” a declarat antrenorul turc al Petrolului.

Pop și colegii acestuia de la Petrolul duc emoțiile legate de postura de echipă de Superligă până la capătul ultimelor 90 de minute ale play-out-ului. ”Lupii galbeni” merg, etapa următoare, la Botoșani, pentru duelul cu FC, urmând să primească, acasă, în ultima apariție din acest sezon, vizita Oțelului Galați.