Locuitorii din nord-estul județului Tulcea au fost avertizați printr-un mesaj RO-ALERT, luni dimineață, în contextul noilor atacuri cu drone de la frontieră.
Alertă drone în Tulcea

Locuitorii din nord-estul județului Tulcea au fost avertizați printr-un mesaj RO-ALERT, luni dimineață, în contextul noilor atacuri cu drone de la frontieră.

*******************************************

UPDATE

„Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, luni, 27 iulie, o țintă aeriană la est de Sulina.

Două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86 Aeriene Fetești au fost ridicate de la sol la ora 08.53 pentru monitorizarea situației. Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea, fiind transmis un mesaj RO-Alert la ora 08.47.

Ținta a evoluat pentru scurt timp în spațiul aerian național, după care a trecut frontiera, îndreptându-se către Ucraina. La scurt timp, au fost raportate explozii pe teritoriul ucrainean”, a transmis MApN.

*******************************************

Locuitorii din zona de nord-est a judeţului Tulcea au primit, luni dimineaţă, un nou mesaj RO-Alert , au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea luni dimineață.

„A fost emis un mesaj Ro-Alert în jurul orei 08.47 pentru zona de nord-est a judeţului Tulcea”, au transmis pompierii.

„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”, menţionează mesajul RO-Alert.

Poza articol  Citește articolul: Piloții români au doborât o a treia dronă, în zona Tulcea

De vineri până astăzi, piloții români au doborât trei drone care au pătruns în spațiul aerian al României.