Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, spune că, în lipsa unui guvern cu puteri depline, România nu este totuși în situația de a nu putea plăti pensii și salarii. Pe de altă parte, acestea subliniază că devine necesară o rectificare bugetară, iar asta nu poate fi făcută de un guvern interimar. „Am găsit soluţii pentru a rezolva punctual problemele curente, dar nu putem continua în acest mod”, a declarat ministrul.
„Ce ne-ar ajuta şi ce ne ajută, evident, da, în aşteptările analiştilor de la toate agenţiile, este să prezentăm cât mai curând un plan credibil pentru bugetul anului 2027. Deci, primul pas ar fi o rectificare, care să rezolve problemele de cheltuieli curente care au apărut în anumite locuri.
În primul rând, aş spune ceva foarte important de notat că nu suntem în pericolul de a nu putea plăti pensii şi salarii. Vreau să excludem această posibilitate de care se teme lumea, nu suntem în această ipostază”, a dat asigurări ministrul Alexandru Nazare, joi seară, la TVR.
Oficialul a avertizat, însă, și că nu suntem într-o situație „comodă” și că „ne-ar fi ajutat să putem face rectificarea acum” după ce, în cursul verii, „cu ajutorul tuturor partidelor, am reuşit să trecem prin Parlament mai multe iniţiative legislative care au deblocat anumite probleme punctuale, importante pentru activitatea Guvernului.”
„Am găsit soluţii pentru a rezolva punctual problemele curente, dar nu putem continua în acest mod şi sper ca într-un timp, într-un interval de timp rezonabil să putem transmite că România a închis criza politică”, a subliniat Nazare.
Standard&Poor's anunță, vineri, ratingul de țară
Îngrijorări există și pentru că, la doar două zile după respingerea de către Parlament a Guvernului Mureșan, Standard&Poor's anunță decizia privind ratingul suveran al României. Ministrul Nazare se declară optimist, în ciuda crizei politice, bazându-se pe faptul că țara noastră are „argumente solide legate de execuţie (execuția bugetară - n.r.)” .
„Suntem în grafic. Ce transmitem prin această execuţie şi prin faptul că în aceste luni, mai, iunie, iulie, august, în ciuda faptului că am avut un guvern interimar, nu am avut un derapaj fiscal şi faptul că în fiecare lună execuţia a confirmat faptul că nu derapăm fiscal, rămânem în ţintele stabilite, a transmis un mesaj foarte bun care ne-a permis să obţinem calificativul de investiţii mai întâi cu Agenţia Fitch, după aceea cu agenţia Moody's în august, iar acum suntem pe ultima sută de metri...Mâine seară (Vineri - n.r.) o să avem publicat raportul de la Standard&Poor's”, a mai declarat Alexandru Nazare.