Nadia Comăneci (64 de ani) a primit, luni seara, premiul pentru întreaga carieră, în cadrul Galei Laureus, care a avut loc la Madrid.
Nadia Comăneci, premiul pentru întreaga activitate la Gala Laureus

Nadia Comăneci (64 de ani) a primit, luni seara, premiul pentru întreaga carieră, în cadrul Galei Laureus, care a avut loc la Madrid.

Potrivit golazo.ro, a fost o mare surpriză pentru româncă, care habar nu avea despre distincția care i se pregătise, secretul fiind păstrat cu sfințenie inclusiv de soțul Nadiei, Bart Conner.

Aceste premii sunt considerate „Oscarurile sportului”.

În 2026 se împlinesc 50 de ani de la marea performanță reușită de Nadia Comăneci: prima nota de 10 din istoria gimnasticii, la Jocurile Olimpice din 1976 de la Montreal.

În cadrul acelei competiții, sportiva originară din Onești a cucerit trei medalii de aur. În anul 2000, Nadia Comăneci a devenit membru fondator al Academiei Sportive Laureus.

Simone Biles, de 11 ori medaliată olimpică, a fost cea care i-a înmânat trofeul Nadiei Comăneci.

Nadia Comăneci a devenit a 20-a laureată a Premiului Laureus pentru întreaga carieră și prima gimnastă onorată cu această distincție.

Sursă foto golazo.ro.