Navigatorul Oncologic este un ghid digital gratuit conceput de platforma 360medical.ro pentru a explica, pas cu pas, traseul pacientului cu cancer.
Ghidul gratuit Navigatorul Oncologic

Navigatorul Oncologic este un ghid digital gratuit conceput pentru a explica, pas cu pas, traseul pacientului cu cancer, de la apariția primelor simptome până la monitorizarea după încheierea tratamentului.

Pacienții diagnosticați cu cancer și familiile lor se confruntă adesea cu un traseu medical complex, care presupune numeroase investigații, consultații și decizii terapeutice. Înțelegerea etapelor diagnosticului și tratamentului, precum și cunoașterea drepturilor și serviciilor disponibile pot contribui la orientarea mai ușoară în sistemul de sănătate și la accesarea în timp util a îngrijirilor necesare. Așa a apărut inițiativa 360medical.ro, care a lansat acum versiunea BETA a ghidului digital gratuit Navigatorul Oncologic.

Ghidul este  conceput pentru a explica, pas cu pas, traseul pacientului cu cancer, de la apariția primelor simptome până la monitorizarea după încheierea tratamentului.

Platforma este disponibilă la adresa https://www.360medical.ro/navigator/ și este destinată atât pacienților și aparținătorilor acestora, cât și medicilor și altor profesioniști din domeniul sănătății implicați în îngrijirea persoanelor cu cancer.

Navigatorul Oncologic organizează informațiile în opt etape și și reunește, într-un limbaj accesibil, informații despre: semnele și simptomele care necesită evaluare medicală; rolul medicului de familie și accesul la medicul oncolog sau hematolog; investigațiile, imagistica, biopsia și stadializarea bolii; stabilirea diagnosticului histopatologic; evaluarea cazului în comisia multidisciplinară – Tumor Board; principalele etape ale tratamentului oncologic; monitorizarea și îngrijirea după finalizarea tratamentului; serviciile, investigațiile și terapiile decontate prin sistemul public; drepturile pacientului oncologic; documentele necesare, timpii orientativi și recomandările practice; organizațiile de pacienți, centrele medicale și resursele de sprijin disponibile.

„Ghidul explică semnele și simptomele care necesită evaluare medicală și descrie rolul medicului de familie în orientarea pacientului către medicul oncolog sau medicul hematolog, în funcție de afecțiune. Platforma oferă informații despre principalele investigații utilizate în diagnosticul cancerului, inclusiv metodele imagistice, biopsia și stadializarea bolii. Sunt prezentate și etapele stabilirii diagnosticului histopatologic, proces prin care țesutul recoltat este analizat la microscop pentru confirmarea tipului de cancer. Navigatorul explică și rolul comisiei multidisciplinare (Tumor Board), în cadrul căreia medici din mai multe specialități analizează fiecare caz și stabilesc împreună cea mai potrivită strategie terapeutică. Platforma descrie principalele etape ale tratamentului oncologic și oferă informații despre monitorizarea și îngrijirea pacienților după finalizarea terapiei. De asemenea, utilizatorii pot găsi informații despre serviciile, investigațiile și terapiile decontate prin sistemul public de sănătate, drepturile pacientului oncologic, documentele necesare în diferite etape ale parcursului medical, timpi orientativi și recomandări practice. Ghidul include și informații despre organizațiile de pacienți, centrele medicale și alte resurse de sprijin disponibile pentru persoanele diagnosticate cu cancer.

În versiunea actuală, platforma cuprinde trasee orientative pentru mai multe localizări și afecțiuni oncologice, inclusiv cancerul de sân, cancerul pulmonar, cancerul colorectal, cancerul de prostată, cancerul de col uterin, cancerul ovarian, cancerul gastric, melanomul și limfomul”, menționează reprezentanții 360medical.ro, platforma independentă de informare medicală din România, dedicată profesioniștilor din sănătate, pacienților și publicului interesat de informații medicale.

Poza articol  Citește articolul: Spitalul Județean Ploiești dezvoltă un Centru Regional de Radiologie Intervențională, pentru diagnosticare și tratament minim invaziv

„Un diagnostic oncologic aduce nu doar teamă, ci și foarte multe întrebări: unde trebuie să merg, ce investigații urmează, ce este decontat, ce documente sunt necesare și care sunt drepturile mele? Navigatorul Oncologic a fost creat pentru ca pacientul să găsească aceste informații într-un singur loc, într-o formă clară și ușor de urmărit. Ne dorim ca proiectul să fie dezvoltat împreună cu profesioniștii și organizațiile care pot contribui la creșterea calității informației și la orientarea mai bună a pacienților”, transmite dr. Nicolae Fotin, director medical al 360medical.ro.

Inițiatorii proiectului subliniază că Navigatorul Oncologic oferă exclusiv informații cu caracter educativ și orientativ, iar platforma nu stabilește diagnostice, nu formulează recomandări terapeutice individuale și nu poate înlocui consultația, evaluarea sau deciziile medicului specialist.

Totodată, informațiile privind serviciile decontate, costurile și timpii de așteptare se bazează pe surse publice și pe estimările disponibile la momentul documentării, elemente care pot varia în funcție de situația fiecărui pacient, de centrul medical și de modificările legislative. Tocmai de aceea, utilizatorii sunt încurajați să verifice aceste informații împreună cu medicul curant și cu instituțiile competente.

Navigatorul Oncologic poate fi accesat la adresa: https://www.360medical.ro/navigator/.

Propunerile de parteneriat, contribuțiile și solicitările media pot fi transmise la navigator@360medical.ro.