Președintele Nicușor Dan se întâlnește miercuri cu Sorin Grindeanu, liderul PSD, la Palatul Cotroceni, într-o perioadă marcată de amenințările repetate ale social-democraților cu privire la ieșirea de la guvernare.
După ce luni, Nicușor Dan a discutat la telefon jumătate de oră cu premierul Bolojan, miercuri va veni Sorin Grindeanu la Cotroceni, potrivit unor surse oficiale citate de HotNews.
Tot mâine, va avea loc și întâlnirea regională a PSD la București. Acum, Grindeanu se plimbă prin țară unde se întâlnește cu liderii din teritoriu și discută cu primarii despre posibile scenarii pentru ieșirea de la guvernare, despre cum ar putea arăta intrarea în Opoziție.
Reuniunea de la București este, practic, una dintre întâlnirile pe care Grindeanu le organizează înaintea referendumului intern care va avea loc pe 20 aprilie, când social-democrații vor decide dacă rămân sau nu la guvernare și în ce formă.
Conform sursei citate, preşedintele Nicuşor Dan a spus, luni seară, răspunzând unei întrebări a jurnaliștilor, că atacurile dintre partidele din coaliţie nu sunt o noutate, „așa că ne-au dat ocazia să ne obişnuim cu asta”.
„Partidele se atacă public de multă vreme, deci ne-au dat posibilitatea să ne obişnuim cu situaţia asta. Pe de altă parte, când e vorba să ia nişte măsuri, cum este chestiunea cu acciza la combustibil, vedem că ele cooperează, combinaţie de administrativ cu joc politic, pe partea administrativă, funcţionează”, a declarat șeful statului.
Întrebat despre scenariul unui guvern minoritar, în contextul amenințărilor PSD legate ieșirea de la guvernare, Nicușor Dan a spus că nu crede că este „o soluţie fericită pentru momentele pe care le trăim”: „Faptul că fiecare din partidele care formează azi coaliţia spun că vor să guverneze şi fiecare are nişte condiţii pentru ca asta se întâmple ne duce către ideea că ele vor ajunge să se înţeleagă într-o formă sau alta. Nu cred că e potrivit un guvern minoritar”.
Sursă foto ilustrativ, https://www.presidency.ro/