Copila este acum în afara oricărui pericol, susțin medicii care au avut grijă de ea după operațiunea de salvare.
Zeci de salvatori au fost mobilizați și, după aproape două ore de eforturi, fata a fost salvată.
Tragedia s-a petrecut în comuna Garoafa din județul Vrancea, chiar în curtea locuinței familiei, unde se construia o fântână. Copila de 8 ani s-ar fi apropiat de groapa adâncă de 8 metri, ar fi alunecat și a căzut. Mama copilei a văzut tot ce s-a întâmplat și, speriată, a sunat la 112. Zeci de pompieri din Focșani au fost mobilizați la fața locului.
Salvatorii i-au vorbit continuu fetiței, ca să o liniștească și să o țină calmă până când au reușit să o scoată din groapă. Copila a fost transportată la spital și, din fericire, medicii spun că este în afara oricărui pericol.
Între timp, anchetatorii vor să stabilească dacă au fost respectate măsurile de siguranță în zona în care se făceau lucrările de construcție a fântânii.
Sursă foto / video Monitorul de Vrancea