La Oil Terminal a fost declanșat conflictul de muncă, iar salariații amenință că în câteva zile vor intra în grevă generală.
O nouă lovitură pe piața energetică. Salariații Oil Terminal intră în grevă generală

La Oil Terminal a fost declanșat conflictul de muncă, iar salariații amenință că în câteva zile vor intra în grevă generală. Protestul ar bloca activitatea companiei care operează terminalului petrolier din Portul Constanța.

Într-un comunicat transmis la finalul lunii trecute, la Bursa de Valori București, compania anunța că la ședința din 24.08, la care au participat delegaţia angajatorului, delegaţia sindicatului şi reprezentanţii ITM Constantă, „nu a fost identificată şi convenită o soluţie de comun acord cu privire la revendicările sindicatului privind majorarea salarială, în lipsa aprobării Memorandumului”. „Conflictul colectiv de muncă rămâne deschis, părţile stabilind o întâlnire în dată de 07.09.2026 pentru a analiza evoluţia situaţiei”, preciza sursa citată, menționând că o nouă întâlnire a fost stabilită pentru data de 7 septembrie, când va fi analizată evoluția situației.

Miercuri, OIL TERMINAL S.A a informat că Sindicatul  a transmis, în temeiul art. 147 alin. 4 din Legea 367/2022, Hotărârea de a declara greva astfel:

1.      Greva de avertisment în data de 10.09.2026, în intervalul 11-13, fără oprirea activităţii

2.      În aceeaşi zi se va desfăşura Adunarea Generală pentru informarea membrilor de Sindicat în curtea societăţii

3.      Greva generală începând din data de 17.09.2026, ora 07.00 pe termen nelimitat.

„Conducerea OIL TERMINAL face toate demersurile pentru a apăra interesele societăţii şi a limita impactul asupra activităţii”, se mai arată  în nformarea căttre BVB.

Activitatea OIL TERMINAL, la care Ministerul Energiei deține 87,7% din capital, este vitală pentru aprovizionarea cu țiței și carburanți a României, întrucât compania operează terminalul petrolier din Portul Constanța.

Poza articol  Citește articolul: CNSU a decis noi măsuri privind centrala de la Cernavodă. Barje și nave vor direcționa apa către priza principală, în contextul noilor prognoze de scădere a debitului pe Dunăre

Compania a cerut recent majorarea cu peste 29% a tarifelor practicate pentru servicii de încărcare, descărcare și depozitare de țiței, carburanți și produse chimice. Solicitarea nu a fost oficial acceptată.