Polițiștii din Buzău au găsit, în curtea unui localnic din Sătuc o statuetă, obiect din patrimoniul național al Germaniei, reclamat ca furat la finalul lui 2025. Cercetările sunt continuate în Prahova.
„La data de 24 iunie a.c., în urma investigațiilor specifice, polițiștii Secției de poliție rurală Berca au depistat, în localitatea Sătuc, o statuetă de mari dimensiuni, despre care existau indicii că ar face parte din ansamblul monumental intitulat «Der Dorfklatsch» («Bârfele satului»), aparținând patrimoniului cultural național al Germaniei.
Activitățile investigative au fost derulate sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pe baza informațiilor deținute de aceasta cu privire la posibila localizare a obiectului de patrimoniu pe teritoriul României.
Articolul de patrimoniu ar fi fost reclamat de autoritățile judiciare ca fiind sustras la finalul anului 2025”, precizează comunicatul Poliției.
Statueta de aproximativ 1,50 metri, realizată din bronz turnat, a fost găsită la imobilul unui bărbat, de 49 de ani, care le-a declarat autorităților că ar fi achiziționat-o recent.
„Statueta a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor și a fost predată Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, pentru stabilirea trasabilității și pentru depistarea persoanelor ce ar fi sustras-o din amplasament, în scopul luării măsurilor legale ce se impun.
Cu sprijinul Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, urmează a se realiza schimbul de informații cu autoritățile de aplicare a legii din Germania, în vederea restituirii bunului sustras și continuării cercetărilor privind furtul statuetei”, anunță IJP Prahova.
Sursa foto: IJP Prahova