Partidele din cadrul competiției Cupa Liceelor la fotbal sunt programate săptămâna viitoare. Acestea se vor desfășura la Parcul Municipal Vest.
Opt școli din Ploiești au echipe înscrie la „Cupa liceelor” la fotbal. Când sunt programate meciurile

„Cupa Liceelor” la fotbal debutează în aprilie, la Ploiești. Opt echipe și-au anunțat participarea.

Primăria Ploiești a anunțat că evenimentul va avea loc pe 1 și 2 aprilie, începând cu ora 10.00, pe terenurile din Parcul Municipal Vest.

„Cupa Liceelor” la fotbal reunește 8 echipe ale unităților de învățământ din municipiul Ploiești, care vor concura pentru câștigarea marelui trofeu.

În urma tragerii la sorți, efectuată de reprezentanții Asociației Glimpse of Meaning Ploiești, unul dintre organizatori, cele 8 echipe participante au fost repartizate în două grupe:

•    Grupa A - Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”, Liceul Tehnologic de Servicii „Sf. Apostol Andrei”, Liceul Tehnologic „Toma Socolescu” şi Liceul Tehnologic „1 Mai”;

•    Grupa B - Liceul Tehnologic Administrativ şi de Servicii „Victor Slăvescu”, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” şi Colegiul Național „Mihai Viteazul”.

Poza articol  Citește articolul: Hai, România! Turneul de calificare pentru Campionatul European U18 la volei începe vineri seară, la Ploiești

Premiile pentru primele trei echipe clasate vor fi oferite de către CSM Ploiești și sponsorii evenimentului,  AFI Ploieşti şi Crazy Bubble Ploieşti.

Competiția este organizată de Primăria Municipiului Ploiești, Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploiești, Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Asociația Glimpse of Meaning Ploiești.