Parcarea de la Gara de Sud, de pe strada Depoului, din Ploiești, nu mai este cu plată. SGU Ploiești a anunțat că parcarea nu se mai află în concesiunea societății și că parcometrele din zonă vor fi dezinstalate. 
Parcarea de la Gara de Sud nu mai este cu plată

Parcarea de la Gara de Sud, de pe strada Depoului, din Ploiești, nu mai este cu plată. SGU Ploiești a anunțat că parcarea nu se mai află în concesiunea societății și că parcometrele din zonă vor fi dezinstalate. 

“Pentru asigurarea unei tranziții administrative corecte și pentru evitarea eventualelor neclarități în rândul utilizatorilor, această modificare a fost comunicată operatorilor care gestionează sistemele electronice de plată a parcărilor publice, precum și societăților responsabile de administrarea și funcționarea parcometrelor amplasate pe domeniul public al municipiului.

În acest context, cele două parcometre aflate în zona Gara de Sud – Depoului vor fi demontate și relocate în alte parcări publice cu plată care rămân în administrarea SGU Ploiești, astfel încât infrastructura existentă să fie utilizată eficient și în beneficiul utilizatorilor serviciului de parcare.

Pe această cale, informăm conducătorii auto că gestionarea și operarea locurilor de parcare din zona menționată nu mai intră în responsabilitatea SGU Ploiești.

Pentru informații suplimentare privind administrarea, regulamentul de utilizare sau modalitățile de plată aplicabile în această zonă, cetățenii se pot adresa autorității competente, respectiv Primăriei Municipiului Ploiești”. 

Foto ilustrativ, clubferoviar.ro