Proiectul referitor la parcările rezidențiale a fost respins de două ori, în toamnă, și a treia oară în luan februarie, în ciuda modificărilor care i-au fost aduse. Luni, propunerile intră pentru a patra oară în dezbatere, în ședința Consiliului Local Ploiești.
*************************************
UPDATE
Hotărârea a fost aprobată, luni, cu 14 voturi pentru (PNL, Mișcarea Noi, Ploieștenii, USR și Forța Dreptei). Șase consilieri (PSD și AUR) au votat împotrivă, iar consilierul PMP s-a abținut.
Potrivit noului regulament, locurile din parcările rezidențiale vor fi atribuite contra cost.
Dezbaterile din ședința de luni, 30 martie:
*************************************
Proiectul se referă la atribuirea locurilor din parcările condominiale, pe bază de cerere și contra achitării unui tarif, deținătorilor de autoturisme care nu au datorii la bugetul local și ale căror mașini au, la momentul solicitării, RCA și ITP valabile. Implementarea ar urma să se facă etapizat „în funcție de infrastructura existentă și de posibilitățile de amenajare ale Primăriei Ploiești”.
Citește articolul: VIDEO 🎦 Proiectul privind închirierea locurilor din parcările rezidențiale ale Ploieștiului, RESPINS pentru a treia oară de Consiliul Local
Principala problemă ridicată în timpul dezbaterilor cu privire la acest proiect a vizat numărul mic de spații de parcare amenajate sau cu potențial de amenajare, comparativ cu numărul de mașini înregistrate în Ploiești.
Proiectul prevede atribuirea locurilor prin intermediul unei platforme on-line, pe principiul „primul venit, primul servit”, iar tarifele propuse variază între 200 lei și 500 lei/ an, în funcție de zonă.