Polițiștii prahoveni au în derulare o razie pe raza comunelor Păulești și Blejoi. Tot luni dimineață sunt organizate și percheziții într-un dosar privind furturi comise anul trecut, în cele două localități. Descinderile au loc la adrese din Băicoi.
„Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Prahova – Secția de Poliție Rurală Blejoi desfășoară o acțiune amplă, de tip razie, pe raza localităților Păulești și Blejoi, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și prevenirii și combaterii faptelor antisociale în mediul stradal.
În acest context, sunt puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Ploiești, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul neînmatriculat, în formă continuată.
Activitățile au avut loc în orașul Băicoi și îl vizează pe un bărbat bănuit că, în perioada august–decembrie 2025, ar fi comis șase acte materiale de furt și s-ar fi deplasat cu autoturisme având numere de înmatriculare necorespunzătoare, pe raza comunelor Blejoi și Păulești și ar fi alimentat cu combustibil fără să achite”, anunță IJP Prahova.
Prejudiciul estimat este de aproximativ 3.000 de lei. În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate bunuri relevante pentru cauză, iar persoana vizată a fost condusă la sediul unității de poliție pentru audieri.
{source}{/source}
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.
Un prahovean a fost reținut după ce a amenițat, în repetate rânduri, că va incendia o benzinărie
Sursa imagini: IJP Prahova