Oficialii Petrotel Lukoil au confirmat decizia de a intra în insolvență. Într-o notă internă, compania indică direcțiile planului de reorganizare, cu accent pe păstrarea locurilor de muncă și protejarea relațiilor cu furnizorii, respectiv partenerii români.
Oficialii Petrotel Lukoil au confirmat decizia de a intra în insolvență, într-un răspuns transmis către Mediafax, după ce agenția de știri a publicat o notă internă conform căreia conducerea rafinăriei de la Ploiești lua în calcul declanșarea procedurii ca singură măsură de a proteja rafinăria și a oferi răgazul necesar pentru relansarea activității.
„Petrotel Lukoil continuă toate demersurile legale și operaționale pentru repornirea instalațiilor și reluarea activității rafinăriei. Prioritățile companiei sunt să își păstreze toată forța de muncă și a tuturor competențelor profesionale, protejarea relațiilor cu furnizorii și partenerii români, continuarea contribuției fiscale și menținerea unui activ relevant pentru securitatea energetică a României”, se arată în comunicatul transmis către Mediafax. Oficialii, pe aceeași cale, că procedura de insolvență poate oferi protecția juridică necesară pentru conservarea activității, stabilizarea relațiilor comerciale și pregătirea relansării operațiunilor. Obiectivul urmărit nu este închiderea rafinăriei, ci menținerea capacității sale industriale într-o formulă stabilă, predictibilă și compatibilă cu interesele strategice ale României și ale partenerilor săi europeni.
Citește articolul: Lukoil ia în calcul intrarea în insolvență a Petrotel, argumentând că ar fi singura măsură care ar putea salva rafinăria de la Ploiești
„Prioritatea noastră este să protejăm activul industrial, angajații – întreaga forță de muncă și relațiile construite cu partenerii români. Vom face tot ceea ce ține de noi pentru a reporni rafinăria cât mai repede și pentru a contribui la predictibilitatea pieței românești de carburanți. Singura măsură care poate salva rafinăria este declanșarea procedurii de insolvență care poate și va proteja societatea și, ca atare, va oferi protecția și răgazul necesar pentru relansarea activității. Această procedură va proteja societatea, activele sale, angajații săi și partenerii deopotrivă”, transmite conducerea Petrotel Lukoil.
Din nota internă publicată anterior de Mediafax reieșea că planul companiei pentru asigurarea continuității este construit în jurul a cinci direcții principale: protejarea securității energetice a României, păstrarea locurilor de muncă și a competențelor, protejarea relațiilor cu furnizorii și partenerii români, continuarea contribuției fiscale în România, precum și pregătirea unei soluții sustenabile de proprietate.
„Petrotel Lukoil își propune să mențină locurile de muncă pentru cât mai mult timp posibil. Rafinăria înseamnă nu doar instalații și infrastructură, ci și ingineri, tehnicieni, operatori și alte categorii de personal specializat, cu experiență acumulată în ani de activitate. Angajații rămân o prioritate, iar păstrarea competențelor este esențială pentru momentul în care instalațiile vor putea fi repornite. Compania urmărește menținerea colaborării cu furnizorii, contractorii, operatorii logistici și companiile românești din domeniile energiei, mentenanței, ingineriei și serviciilor. Petrotel Lukoil precizează că a achitat peste 50% din obligațiile către furnizori și că întreprinde toate demersurile legale disponibile pentru protejarea relațiilor comerciale și reluarea activității”, se arăta în nota internă obținută și citată de Mediafax.
Activitatea rafinăriei Petrotel a fost oprită în octombrie anul trecut pentru lucrările programate de revizie tehnică, dar nu a mai fost reluată ulterior, în contextul sancțiunilor internaționale impuse companiilor rusești. Pe 12 februarie, Guvernul a adoptat o hotărâre care prevede implementarea măsurii supravegherii extinse.
Rafinăria Petrotel deținută de Lukoil, asigura 21% din producția națională de carburanți.