Cu o zi înainte ca aleșii locali să dezbată din nou proiectul referitor la noua piață centrală a Ploieștiului, Ordinul Arhitecților din Români solicită respingerea propunerii și găsirea unei variante potrivite printr-un concurs de soluții. Opinia se adaugă altor puncte de vedere exprimate în spațiul public împotriva proiectului propus și susținut de primarul Mihai Polițeanu.
„Am înaintat Primăriei și Consiliului Local Ploiești o adresă privind respingerea proiectului actual, reconsiderarea temei de proiectare și organizarea unui concurs public de soluții de arhitectură și amenajare urbană. Halele Centrale din Ploiești, proiectate de Toma T. Socolescu, sunt un monument istoric de importanță națională și un reper al arhitecturii moderne românești. În aprecierea organizației noastre, amploarea și configurația construcției propuse sunt nepotrivite pentru vecinătatea imediată a monumentului.
Modernizarea pieței este necesară, cu toate acestea, considerăm că evaluarea utilizării spațiilor existente și corelarea investiției cu restaurarea și punerea în valoare a monumentului.
Pentru acest amplasament, concursul public este modalitatea optimă de a compara soluții distincte, pe baza unor criterii clare de protejare a patrimoniului, calitate a spațiului public, funcționalitate și sustenabilitate economică”, a transmis OAR.
Arhitecții solicită, astfel:
- Respingerea proiectului de hotărâre în forma actuală
- Elaborarea unei teme integrate pentru zona Halelor Centrale
- Organizarea unui concurs public de soluții
Totodată, OAR își exprimă „disponibilitatea de a sprijini municipalitatea, împreună cu Filiala Teritorială OAR Prahova, în definirea temei de proiectare și organizarea concursului de soluții”.
Motivele pentru care OAR cere respingerea proiectului privind noua piață centrală:
- Modernizarea pieței este necesară. Tocmai importanța acestei investiții pentru viața cotidiană a ploieştenilor, pentru producătorii şi comercianții locali și pentru viitorul centrului orașului impune o soluție atent fundamentată. Aprobarea indicatorilor tehnico-economici fixează parametrii unei investiții publice importante şi orientează etapele ulterioare de proiectare și realizare. Problemele de concepție trebuie rezolvate înaintea acestei decizii.
- Halele Centrale, monument istoric de grupa A, cod LMI PH-II-m-A-16306, proiectate de arhitectul Toma T. Socolescu, constituie un reper al arhitecturii moderne românești și al arhitecturii piețelor acoperite. Valoarea lor privește deopotrivă construcție, funcțiunea și relațiile cu spațiul urban. Protejarea monumentului presupune păstrarea perspectivelor relevante, a raporturilor de scară și a cadrului care permite înțelegerea și folosirea sa.
- În aprecierea OAR, volumul propus este inadecvat acestui amplasament. Amploarea şi configuraţia sa introduc o masă construită concurentă în vecinătatea imediată a monumentului şi compromit posibilitatea unei amenajări care să îi pună în valoare arhitectura şi relația cu orașul. Preluarea unor geometrii curbe şi utilizarea suprafețelor vitrate nu constituie, prin ele insele, o demonstrație a compatibilității cu patrimoniul existent.
- Am luat în considerare observațiile Filialei Teritoriale Prahova a OAR și răspunsul proiectantului transmis de municipalitate. Continuitatea conceptului din 2008, încadrarea în indicatorii urbanistici și parcurgerea procedurilor de avizare, invocate în acest răspuns, nu epuizează evaluarea calității unei investiții publice. Existenţa unor avize favorabile nu înlătură responsabilitatea administrației de a alege soluția potrivită pentru oraa. lar compararea a două variante structurale ale aceleiași clădiri nu înlocuiește examinarea unor alternative de organizare funcțională, amplasare și volumetrie.
- Tema trebuie regândită pornind de la întregul ansamblu al pieței și al Halelor Centrale. Sunt necesare evaluarea utilizării spațiilor existente, corelarea investiției noi cu restaurarea şi punerea în valoare a monumentului şi stabilirea necesarului real de suprafețe și funcțiuni. Programul trebuie să susțină piața agroalimentară, accesul producătorilor locali și condiții de funcționare şi închiriere accesibile. Consultarea comercianților, producătorilor și locuitorilor trebuie să contribuie la definirea acestor cerințe.
Proiectul va fi suspus dezbaterii în ședința Consiliului Local Ploiești din 29 noiembrie.