O femeie de 42 de ani a fost rănită într-un accident produs miercuri dimineață, în Ploiești, la intersecția străzilor Gh. Gr. Cantacuzino și Traian.
Accident cu pieton în Ploiești

O femeie de 42 de ani a fost rănită într-un accident produs miercuri dimineață, în Ploiești, la intersecția străzilor Gh. Gr. Cantacuzino și Traian.

„Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că, în jurul orei 07:25, un bărbat în vârstă de 57 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, din direcția vest către centru și în dreptul intersecției cu strada Traian, ar fi surprins și accidentat o femeie în vârstă de 42 de ani.

În urma impactului, femeia a suferit vătămări corporale și a fost transportată la o unitate medicală din municipiul Ploiești, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Atât conducătorul auto, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a precizat IJP Prahova.

Poza articol  Citește articolul: Accident cu cinci morți în Dâmbovița, la Corbii Mari. Un tânăr fără permis a intrat cu mașina într-un grup de persoane care circula pe marginea drumului

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Foto cu caracter ilustrativ