Împrejurările exacte în care și-a pierdut viața cpt. Octavian Palferenț, pilot militar aflat în misiune la Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță”, sunt cercetate de organele judiciare.
Pilot militar, mort la numai 30 de ani, în urma unui tragic accident. A pierit încercând să salveze un câine căzut într-un bazin de apă

Un incident tragic a îndoliat Armata Română. La numai 30 de ani, un pilot de F-16 s-a stins din viață încercând să salveze de la moarte un câine căzut într-un bazin de apă.

„Zbor lin spre cer camarade!

Cu profundă tristețe, anunțăm decesul colegului nostru, căpitanul Palferenț Octavian, în vârstă de 30 de ani, pilot militar al Bazei 71 Aeriană «General Emanoil Ionescu», care a survenit în incinta Bazei 86 Aeriană «Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță», acolo unde acesta se afla în misiune.

Potrivit datelor preliminare, ofițerul a intervenit pentru salvarea unui câine căzut într-un bazin de apă din incinta unității.

Militarul a fost scos din apă de un coleg aflat în apropiere, fiind inițiate imediat manevrele de prim-ajutor de către personalul bazei, până la sosirea echipajului Serviciului de Urgență.

Din păcate, în pofida eforturilor depuse, viața acestuia nu a mai putut fi salvată”, au anunțat reprezentanții Forțelor Aeriene Române.

Tragedia s-a produs acum două zile, în incinta bazei militare aflate în comuna Borcea, jud. Călărași.

Potrivit oficialilor Ministerului Apărării, căpitanul Palferenț Octavian era căsătorit și nu avea copii.

Poza articol Citește articolul: Vezi cine este românul care a sabotat nave militare ale Marinei Germane

 

„Cazul este cercetat de organele judiciare competente, pentru clarificarea tuturor circumstanțelor producerii acestui eveniment.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale, Statul Major al Forţelor Aeriene și personalul unităților militare implicate își exprimă profundul regret pentru pierderea suferită și transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate.

Dumnezeu să te odihnească în pace!”, au transmis oficialii MApN.

Sursa foto: Forțele Aeriene Române