Primăria Ploiești va încerca să compenseze reducerea de personal de la Finanțe Locale prin automate SelfPay care să permită plata dărilor la bugetul local.
SPFL va apela la automate SelfPay pentru încasarea impozitelor locale

Primăria Ploiești va încerca să compenseze reducerea de personal de la Finanțe Locale prin automate SelfPay care să permită plata dărilor la bugetul local.

De aproximativ o lună, Serviciul Publica Finanțe Locale și-a adaptat structura și programul în urma reducerii de personal. O casierie a fost închisă, iar programul la ghișee a fost modificat.

Pentru a compensa, administrația locală ia în calcul introducerea unor automate SelfPay la care cetățenii să poată apela pentru plata impozitelor.

Echipamentele ar urma să fie puse gratuit la dispoziția administrației locale, însă tranzacțiile vor avea asociat un comision de 1,7% pe care municipalitatea propune să-l achite de la bugetul local. Un proiect în acest sens va fi prezentat, luni, în ședința Consiliului Local Ploiești.

 „În vederea diversificării modalităților de plată puse la dispoziția contribuabililor şi pentru facilitarea achitării obligațiilor fiscale, Serviciul Public Finanțe Locale Ploieşti are în intenție încheierea unui contract cu S.C. SELFPAY S.A., prin care impozitele, taxele locale şi amenzile datorate Municipiului Ploieşti să poată fi achitate prin intermediul Stațiilor de Plată SelfPay.

Prin implementarea acestei soluții, contribuabilii vor beneficia de o modalitate suplimentară, modernă şi accesibilă de plată, utilizând atât terminalele SelfPay amplasate pe raza municipiului, cât și întreaga rețea națională SelfPay, mai ales având în vedere diminuarea numărului de casieri ai Serviciului Public Finanțe Locale Ploieşti în urma reorganizării instituției”, arată documentația atașată proiectului. 

Poza articol  Citește articolul: Reduceri de posturi la Ploiești. Serviciul Finanțe Publice închide o casierie, modifică programul și prelungește termenele de soluționare a lucrărilor

„Avantajele acestor terminale de plată sunt reprezentate de posibilitatea achitării impozitelor, amenzilor și taxelor locale într-un mod rapid, sigur şi eficient, într-un singur loc, luând în calcul reducerea programului de lucru al casieriei SPFL, dar şi acceptarea plăților atât cu cardul bancar, cât și în numerar”, precizează referatul de aprobare.

Măsura este propusă pentru ca „suma datorată de contribuabil să rămână neschimbată”.