Marți 10 martie, în jurul orei 13:30, polițiștii ploieșteni au primit o sesizare potrivit căreia un accident rutier s-a produs în apropierea unei intersecții din Ploiești.
Ploiești. Șofer beat împlicat într-un accident rutier

Potrivit reprezentanților IPJ Prahova, polițiștii care au ajuns la locul accidentului au constatat  faptul că un bărbat care ar fi condus un autoturism pe strada Brazi, la intersecția cu strada Tinosu, în Ploiești, în timp ce ar fi încercat să efectueze manevra de întoarcere, ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil. Ulterior producerii incidentului rutier, conducătorul auto ar fi coborât din autoturism și ar fi părăsit zona.

Polițiștii au reușit, în scurt timp, identificarea și depistarea persoanei implicate: un bărbat de 58 de ani, din municipiul Ploiești.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Din fericire, în urma producerii accidentului rutier au rezultat doar pagube materiale.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Sursă foto spotmedia.ro