PNL a transmis că hotărârea definitivă a CAB, care menține decizia de suspendare a convocării congresului, „nu schimbă direcția politică” a partidului.
Sigla PNL

PNL a transmis că hotărârea definitivă a CAB, care menține decizia de suspendare a convocării congresului din 21 iunie, „nu schimbă direcția politică a Partidului Național Liberal” și critică instanța pentru hotărârea despre care spune că „ignoră” voința liberalilor, „democratic exprimată”.

„Partidul Național Liberal a luat act de hotărârea instanței privind suspendarea efectelor Congresului Extraordinar. Precizăm că suspendarea decisă de instanță rămâne în vigoare numai până la soluționarea definitivă a cauzei, în cadrul căreia instanța urmează să analizeze fondul acesteia. Este, practic, încă o etapă dintr-un proces mai amplu în justiție, pe care îl vom duce până la capăt”, se arată în comunicatul liberalilor.

Aceștia acuză că decizia instanței „contrazice voința democratic exprimată de membrii Partidului Național Liberal, voință care este astfel ignorată”.

Poza articol Citește articolul: Hotărâre definitivă la Curtea de Apel București, privind suspendarea convocării Congresului Extraordinar al PNL din 21 iunie

„Respectăm deciziile instanțelor și vom continua să folosim toate căile legale pentru a ne apăra drepturile și legitimitatea deciziilor adoptate de partid.
În același timp, această hotărâre nu schimbă direcția politică a PNL și nu afectează voința majorității liberalilor.

Partidul Național Liberal va continua procesul de reformă și de reconstrucție început în ultimele luni. PNL își va urma obiectivul de a deveni o alternativă credibilă, capabilă și autentică pentru modernizarea României.

În egală măsură, PNL nu va accepta infiltrarea sau influențarea deciziilor sale de către persoane ori grupuri care promovează interesele PSD sub diverse formule sau etichete aparent independente. Membrii PNL au decis clar direcția partidului, iar această direcție nu poate fi schimbată prin acțiuni în instanță sau prin jocuri de culise.

PNL merge mai departe cu aceeași determinare, respectând legea și voința membrilor săi și rămânând fidel valorilor liberale și angajamentelor asumate în fața electoratului”, au mai transmis liberalii.