Reales duminică președinte al PNL, Ilie Bolojan a anunțat că partidul pe care îl conduce susține un guvern minoritar și a enunțat două variante.
Ilie Bolojan PNL

Reales duminică președinte al PNL, Ilie Bolojan a anunțat că partidul pe care îl conduce susține un guvern minoritar și a prezentat cele două variante pe care i le va propune președintelui României. Acesta a subliniat că, în orice situație, va fi nevoie de un acord politic, inclusiv cu PSD, „pentru toate proiectele care înseamnă reforme din PNRR care nu au fost aprobate de către Parlament până în momentul de faţă", precum și de un angajament că, în următoarele șase luni, nu va mai fi depusă moțiune de cenzură.

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat soluțiile pe care partidul le propune pentru deblocarea crizei guvernamentale, după prima ședință a Biroului Permanent Național, organizată imediat după congresul extraordinar de duminică, în care acesta a fost reales în funcție.  Congresul PNL a decis să nu fie susținut un guvern din care PNL nu face parte și, de asemenea, să nu formeze Guvern cu PSD.

În acest condiții, variantele propuse „sunt două ipoteze de lucru. Un guvern minoritar PSD cu partidele care vor dori în mod transparent să facă parte din acest guvern. O altă posibilitate ar fi un guvern minoritar PNL-USR-UDMR. Am discutat cu liderii USR şi UDMR, există un acord de principiu pe care să-l propunem preşedintelui României", a afirmat Ilie Bolojan.

Poza articol  Citește articolul: Congresul PNL. Partidul reconfirmă că nu mai face coaliție cu PSD. Se cer demisiile lui Veştea, Bode, Bogdan, Thuma şi Gorghiu

„Pentru a putea funcţiona acest tip de guverne, este nevoie de un acord politic naţional în următoarele şase luni. Partidele semnatare să se angajeze că, indiferent cine va fi la guvernare, vor asuma câteva condiţii de bază. Un astfel de pact naţional ar putea cuprinde următoarele aspecte. În primul rând, angajamentul oricărui guvern ca cel mai târziu, până la jumătatea lunii iulie, să-şi asume răspunderea în Parlament pentru toate proiectele care înseamnă reforme din PNRR care nu au fost aprobate de către Parlament până în momentul de faţă", a explicat liderul PNL.

Bolojan a precizat că viitorul guvern trebuie să păstreze echilibrele bugetare şi să mențină deficitul bugetar în limitele convenite deja. Totodată, liderul liberalilor a mai subliniat că este necesar ca, dacă ar fi votat un guvern minoritar PSD, atunci PNL să nu depună moţiune de cenzură până la finalul anului, iar dacă va fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR, acordul să prevadă că PSD nu va depune moţiune de cenzură.