Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj a demarat cercetări în cazul unei eleve absolvente de clasa a XII-a de la Liceul “Virgil Madgearu” din Cluj-Napoca, despre care părinții ei au relatat presei locale că ar fi fost drogată și violată la banchetul de absolvire.
“La data de 6 iunie, în jurul orei 05:25, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, prin apel 112, de către personalul medical din cadrul Unității de Primiri Urgențe Cluj-Napoca, cu privire la faptul că o tânără, în vârstă de 18 ani, a fost transportată la unitatea medicală, reclamând faptul că ar fi fost victima unei agresiuni sexuale. Din verificările preliminare efectuate de polițiști a rezultat faptul că tânăra ar fi participat, în seara precedentă, la un eveniment organizat într-un local din municipiul Cluj-Napoca, împreună cu mai multe persoane, în cadrul căruia au fost consumate băuturi alcoolice. Pe parcursul desfășurării evenimentului, una dintre persoanele prezente la fața locului ar fi informat mama tinerei cu privire la faptul că aceasta ar fi acuzat o stare de rău, iar ulterior a fost solicitat sprijinul unui echipaj medical, care a preluat persoana și a transportat-o la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri și efectuarea evaluărilor de specialitate”, a anunțat IPJ Cluj potrivit AGERPRES.
Potrivit sursei citate, în cauză au fost demarate cercetări pentru stabilirea întregii situații de fapt, identificarea tuturor persoanelor implicate și dispunerea măsurilor legale care se impun, cercetările fiind efectuate sub supravegherea unității de parchet competente.
Conducerea Liceului “Virgil Madgearu” susține că nu a fost implicată în organizarea evenimentului respectiv.
“În legătură cu informațiile apărute în spațiul public referitoare la un incident petrecut în cadrul unui eveniment privat în care a fost menționat numele instituției, facem următoarele precizări: evenimentul la care se face referire nu a fost organizat de liceu și nu a făcut parte din activitățile oficiale ale instituției. Acesta a fost un eveniment privat, organizat de părinți, desfășurat în afara spațiilor liceului, după încheierea cursurilor și a activităților școlare. Condamnăm ferm orice faptă care aduce atingere siguranței, integrității sau demnității unei persoane și regretăm profund situația semnalată. La acest moment, nu deținem informații suplimentare față de cele vehiculate în spațiul public. Având în vedere că aspectele prezentate fac obiectul verificărilor autorităților competente, considerăm că acestea sunt singurele abilitate să stabilească împrejurările exacte ale celor întâmplate”, a transmis conducerea liceului.