30 de pompieri prahoveni participă, în acest sezon estival, la misiunile de le litoral. Aceștia sunt detașați, prin rotație, la Punctul Temporar de Stingere de la Vama Veche.
Primii pompieri din cadrul ISU Prahova au ajuns pe litoral la finalul lunii iunie, iar detașările vor continua până pe 3 septembrie.
„Pe întreaga durată a sezonului estival, aproximativ 30 de pompieri din cadrul ISU Prahova se vor afla, prin rotație, în această misiune, având la dispoziție o autospecială de stingere cu apă și spumă din dotarea inspectoratului. Colegii noștri sunt pregătiți să intervină prompt pentru gestionarea situațiilor de urgență și pentru protejarea vieții și bunurilor celor care aleg să își petreacă vacanța pe litoral.
Prezența pompierilor în punctele temporare de stingere contribuie la reducerea timpului de răspuns și la creșterea capacității de intervenție în zonele care, pe timpul verii, înregistrează un aflux semnificativ de turiști”, menționează reprezentanții ISU Prahova.
Citește articolul: Elena Udrea, fost ministru al Turismului, dezamăgire cruntă pe litoral: „Dacă trăia Ceaușescu, v-ar fi condamnat pe viață pentru nenorocirea adusă României!”
IGSU a anunțat anterior că, pentru creșterea gradului de siguranță a turiștilor, începând cu data de 26 iunie au fost operaționalizate 24 de puncte de lucru temporare în județul Constanța:
- 11 puncte de stingere a incendiilor, în localitățile Urluia/Adamclisi, Crucea, Băneasa, Ciocârlia, Ovidiu, Valu lui Traian, stațiunea Mamaia, stațiunea Costinești, Eforie Nord, Techirghiol și Vama Veche, fiecare încadrat cu câte o autospecială de stingere;
- 7 puncte de prim ajutor, în Mamaia Nord/Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Neptun și Vama Veche, dotate cu containere de prim ajutor, ambulanțe SMURD și șenilate;
- 6 puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis (Constanța), Lacul Siutghiol (Ovidiu și Baza UMC), Portul Belona (Eforie Nord), Portul Turistic Mangalia și Lacul Techirghiol, fiecare încadrat cu o ambarcațiune, cu excepția punctului de pe Lacul Siutghiol, unde sunt alocate două ambarcațiuni.
Pe durata sezonului estival, 470 de pompieri din 19 județe și municipiul București suplimentează efectivele operative de la malul mării.
Sursa foto: ISU Prahova