Vicepremierul Oana Gheorghiu a reacționat după ce în moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR guvernul este acuzat că vrea să vândă companiile de stat pentru „a acoperi eşecuri politice”.
Vicepremierul spune că moțiunea se bazează pe informații false și susține că documentele invocate erau publice, fiind doar o listă de opțiuni care ar putea fi luate în calcul, nu un plan de vânzare a companiilor strategice.
„Este o dovadă că această moțiune este o minciună pentru că ați avut acces la documente - o listă pusă pe masa discuției, dacă voiam să vindem ceva nu prin public. Vânzarea accelerată se face prin Bursa de Valori. Am făcut o listă astfel încât să avem mai multe variante și să aducem banii acasă. Această moțiune dacă e așa cum sună se bazează pe o minciună pentru că documentele sunt publice. E o listă exploratorie, dar transparența nu mai contează pentru România”, a declarat Oana Gheorghiu potrivit Știrile PRO TV.
Reforma companiilor de stat pusă la cale de către Guvernul Bolojan a determinat PSD, printre altele, să își anunțe plecarea din coaliția de guvernare. Deși social-democrații susțin că premierul „ne vinde țara”, trecutul arată cu totul altceva.
PSD s-a opus ferm planurilor de privatizare celor 22 de companii de stat vizate de Guvern și, astfel, și-a anunțat plecarea din coaliția de guvernare. Sorin Grindeanu l-a acuzat pe Ilie Bolojan că „ne vinde țara” și chiar s-au gândit la o lege ca să „apere” ei companiile de stat.
Deși social-democrații susțin că premierul „ne vinde țara”, trecutul arată cu totul altceva.
PSD s-a opus ferm planurilor de privatizare celor 22 de companii de stat vizate de Guvern și, astfel, și-a anunțat plecarea din coaliția de guvernare. Sorin Grindeanu l-a acuzat pe Ilie Bolojan că „ne vinde țara” și chiar s-au gândit la o lege ca să „apere” ei companiile de stat. Dar, vicepremierul Oana Gheorghiu a reamintit, public, care au fost marile companii de stat privatizate sub guvernele PSD:
1. Sidex Galați - privatizată în 2001 de prim-ministrul PSD Adrian Năstase;
2. Petrom - listată și apoi privatizată (2001-2004) de prim-ministrul PSD Adrian Năstase;
3. Distrigaz Sud - privatizată în 2004 de prim-ministrul PSD Adrian Năstase;
4. Distrigaz Nord - privatizată în 2004 de prim-ministrul PSD Adrian Năstase;
5. Nuclearelectrica - listată în 2013 de prim-ministrul PSD Victor Ponta;
6. Romgaz - listată în 2013 de prim-ministrul PSD Victor Ponta;
7. Electrica - listată în 2014 de prim-ministrul PSD Victor Ponta;
8. Hidroelectrica - listată în 2023 de prim-ministrul PSD Marcel Ciolacu.
Oana Gheorghiu afirmă că listarea companiilor de stat aduce prosperitate și bani la buget, comparând rezultatele companiilor listate cu cele nelistate. „Sper să probeze lucrurile astea, oamenii ăștia se luptă cu instrumente care aduc prosperitate. 14 miliarde de lei companiile de stat care nu sunt listate la burse. Cele listate au adus 8 miliarde de lei la buget din dividende. Nu își asumă că scoate de la Guvernare oamenii capabili, se opun reformei. Am ajuns să aprindem lumina…s-au supărat”, a adăugat vicepremierul.
Sursă foto Știrile PRO TV