Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a participat, sâmbătă, la ceremoniile organizate în centrul orașului, cu prilejul zilei de 9 Mai - Ziua Europei.
Primarul Ploieștiului, mesaj de 9 Mai - Ziua Europei: Bruxelles-ul pare uneori că ia decizii fără legătură cu realitatea cartierelor noastre. Europa nu este doar o poziție pe hartă

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a transmis sâmbătă, cu prilejul zilei de 9 Mai, un mesaj prin care a cerut „încredere în instituții, în oameni, în viitor” și a lansat un îndemn de a păstra direcția pro-europeană.

„Azi e sărbătoare și, totuși, e și supărare. Ne întrebăm ce e de sărbătorit când mulți dintre noi se simt obosiți, frustrați de facturi care cresc, de birocrație sau de decizii care par luate departe de viața noastră de zi cu zi. Am auzit aceste nemulțumiri la audiențe, în piețe, în discuțiile cu părinți, antreprenori și bunici. Sunt nemulțumiri reale, iar supărările sunt autentice. Ele pot naște neîncredere în autorități, inclusiv în cele europene.

Bruxelles-ul pare uneori un loc îndepărtat, care ia decizii fără legătură cu realitatea cartierelor noastre”, recunoaște edilul, în mesajul publicat cu prilejul zilei de 9 Mai.

Acesta pune în evidență, însă, și avantajele statului pe care România îl are, de membru al Uniunii Europene.

„Buxelles-ul și Europa nu sunt doar o poziție pe hartă. Europa este, înainte de toate, o comunitate de valori la care aspirăm: stat de drept, democrație, libertate, solidaritate. Aceste valori le trăim deja în viața de zi cu zi, chiar dacă enervant de imperfect: dreptul de a spune ce gândim, dreptul de a protesta, libertatea de a călători (fie pentru muncă, fie pentru concedii în Bulgaria sau Grecia), accesul la educație și la servicii medicale. Instituțiile europene, cu imperfecțiunile lor, ne oferă protecție pentru că doar regulile și drepturile garantează conviețuirea cinstită.

România a făcut pași înainte, iar mulți dintre acești pași s-au datorat fondurilor europene. Aceste resurse au fost puntea către modernizare: spitale mai bune, școli reabilitate, drumuri mai sigure și investiții care au creat locuri de muncă”, a punctat edilul.

Poza articol Citește articolul: Primăria Ploiești a publicat proiectul de buget pe 2026

„Aproximativ 80% din sumele destinate investițiilor din Ploiești provin din fonduri europene” 

Pe plan local, acesta a reamintit că „Ploieștiul a ratat prea mulți ani oportunități importante”, acesta fiind un argument în susținerea celor de mai sus. „Am simțit cu toții consecințele: proiecte amânate, investiții pierdute, timp irosit pentru cetățeni. Dar asta nu e un motiv de resemnare, ci de mobilizare. De anul trecut am crescut simțitor capacitatea de a accesa fonduri europene, iar în acest an absorbția va fi semnificativ mai mare decât în trecut. Aproximativ 80% din sumele destinate investițiilor realizate anul trecut și din planurile pentru anii următori provin din fonduri europene.

Aceasta este realitatea: viitorul nostru se construiește cu ajutorul Uniunii Europene, cu banii francezilor, nemților, italienilor, de exemplu, pentru străzi reabilitate, achiziția de autobuze și tramvaie moderne, mobilier nou în școli, reabilitarea rețelei de termoficare, și multe altele. Fără Uniunea Europeană, fără banii europeni, Ploieștiul nu are viitor”, a avertizat Polițeanu.

Primarul municipiului consideră că „astăzi, mai mult decât oricând, avem nevoie de încredere în instituții, în oameni, în viitor”.

„Să fim mândri de rădăcinile noastre ploieștene, dar să privim spre Europa care ne oferă instrumentele necesare pentru a deveni mai puternici economic și mai maturi democratic” este apelul lansat de edil cu prilejul zilei de 9 Mai.