Fragilul armistițiu de două săptămâni dintre SUA și Iran este pus sub semnul întrebării vineri, cu o zi înaintea negocierilor programate în Pakistan.
Probleme cu armistițiul SUA – Iran înainte de negocierile din Pakistan

Fragilul armistițiu de două săptămâni dintre SUA și Iran este pus sub semnul întrebării vineri, cu o zi înaintea negocierilor programate în Pakistan. Donald Trump a acuzat Teheranul că și-a încălcat cuvântul în ce privește Strâmtoarea Ormuz. Israelul a lansat atacuri asupra Libanului.

Blocada aproape totală a Iranului asupra strâmtorii nu a fost ridicată, iar Teheranul a a invocat atacurile continue ale Israelului asupra Libanului drept un punct cheie, notează HotNews citând Reuters.

Donald Trump a publicat joi noapte (01:30 ora României), un mesaj de profundă nemulțumire.

„Iranul se descurcă foarte prost – unii ar spune chiar rușinos – în ceea ce privește permisiunea ca petrolul să treacă prin Strâmtoarea Ormuz. Nu acesta este acordul pe care l-am încheiat!”, a scris Trump pe rețeaua sa, Truth Social.

Într-o postare separată, el a spus că petrolul va începe să curgă din nou, fără a preciza ce măsuri ar putea lua SUA. 

În primele 24 de ore de la încetarea focului, anunțată marți de Trump, doar un singur petrolier și cinci nave de marfă uscată au traversat strâmtoarea, prin care treceau de de obicei o cincime din fluxurile mondiale de petrol și gaze naturale lichefiate și 140 de nave pe zi înainte de război.

Armata israeliană a anunțat vineri dimineață că a lovit 10 lansatoare din Liban care au tras rachete către nordul Israelului joi seara și că gruparea armată Hezbollah, aliată Iranului, a lansat o rachetă către Israel, declanșând sirenele de alarmă aeriană. Racheta a fost interceptată, potrivit Times of Israel. Hezbollah a declarat că a vizat infrastructura militară israeliană din orașul Haifa, din nordul țării.

SUA și Israelul au declarat că ultimul acord de încetare a focului nu include Libanul, pe care Israelul l-a invadat luna trecută – în paralel cu războiul împotriva Iranului – pentru a elimina Hezbollah.

Însă Iranul și Pakistanul, care au acționat ca mediatori, susțin că Libanul a făcut parte în mod explicit din acord. Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Baqer Qalibaf, care urmează să conducă delegația iraniană în fața vicepreședintelui american JD Vance, a declarat pe rețelele de socializare că Libanul și restul „axei” de aliați regionali ai Iranului sunt părți inseparabile ale oricărui acord de încetare a focului.

Într-o declarație provocatoare, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, a afirmat joi că Iranul va cere răzbunare pentru război.

Poza articol Citește articolul: Strâmtoarea Ormuz s-a închis din nou după ce Israelul a bombardat masiv Libanul

 

Sursă foto HotNews