Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind decarbonizarea sectorului energetic în care a fost introdus un amendament al PSD potrivit căruia scoaterea treptată din exploatare a capacităților de producție de energie electrică pe bază de lignit și huilă se va putea realiza numai după construirea și punerea în funcțiune de noi capacități energetice similare.
Au fost 180 de voturi 'pentru', 9 'împotrivă', 27 de abțineri, iar 80 de deputați nu au votat.
“Scoaterea treptată din exploatare a capacităților de producție de energie electrică pe bază de lignit și huilă se realizează numai după instalarea, racordarea și punerea în funcțiune comercială a uneia sau mai multor capacități ori surse alternative de producere a energiei cu emisii reduse de carbon, care, individual sau cumulat, pot prelua, în condiții de siguranță și continuitate, funcțiile electrice și, după caz, termice ale capacităților retrase”, prevede amendamentul potrivit AGERPRES.
Proiectul a fost adoptat și de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz.