Cele două copile dispărute duminică după-amiază din Târnăveni au fost găsite în viață luni, 30 martie, de un pădurar, într-o zonă îndepărtată.
Potrivit Știrile PRO TV, anunțul a fost făcut de Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, care precizează că fetițele au fost transportate la o unitate medicală pentru evaluarea stării de sănătate, având în vedere că au stat „în frig o perioadă îndelungată".
Operațiunea de căutare mobilizase efective importante încă de duminică: polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști și voluntari din comunitate. Au fost utilizate și ATV-uri, vehicule șenilate, drone și câini de urmă.
Fetițele duminică după-amiază, în timp ce se jucau la doar câțiva metri de casă, într-un cartier de la marginea orașului Târnăveni. Rudele în grija cărora se aflau copilele au dat alarma. Sătenii credeau că ar fi fost răpite.
Sursă foto Știrile PRO TV.